The Epoch Times: Despre criza guvernamentală din Ucraina

Acum mai bine de o săptămână The Epoch Times România m-a rugat să răspund la câteva întrebări despre criza guvernamentală din Ucraina. Recunosc, la început m-am panicat pentru că negocierile și neînțelegerile dintre forțele politice de la Kiev, care formează coaliția parlamentară, sunt acoperite de o ceață pe care, probabil, nici ei nu o prea înțeleg. Ce a ieșit? A ieșit un interviu pe care The Epoch Times l-a spart în două.

Mai jos găsiți ambele părți. Nu pretind că știu adevărul absolut despre ceea ce se întâmplă în Ucraina, dar cel puțin încerc să înțeleg logica anumitor pași, tactici sau strategii pe care le promovează politicienii din această țară. Dacă o să înțelegem ce se întâmplă acolo, atunci o să reușim să construim o nouă strategie de abordare a acestui spațiu cu mai puține daune asupra discursului de politică externă românesc. 

De ce s-a rupt coaliţia de guvernare de la Kiev

Jocul preşedintelui Poroşenko: de ce vrea alegeri anticipate

Unde a dispărut Novorrusia din discursul lui Putin?

Mai e susținerea Novorrusiei actuală pentru Moscova? Este o întrebare pe care și-o pun mulți în ultimile zile. 

Tentația de a face analiză de discurs este destul de mare, mai ales că avem și materiale în acest sens. Vladimit Putin a fost darnic în ultima perioadă și a tot făcut declarații pe problema ucraineană. Declarații care îl arată pe Putin preocupat și nu doar pentru soarta Ucrainei. Altfel, nu văd de ce ar strânge liderul de la Kremlin consiliul de securitate al Federației Ruse pentru a discuta despre integritatea teritorială a țării sale, nu a vecinei sale. Mesajul transmis nu are doar caracter extern, dar și intern. Vrea doar să ne convingă acum, când este prea târziu și mult prea evident, că nu au susținut cele două republici separatise și că toată răspunderea aparține Kievului.

Încă din momentul în care Occidentul a început să vorbească despre sancțiuni, o parte a opiniei publice internaționale s-a gândit că liderul de la Kremlin ar putea să rămână în primul rând fără susținători în interiorul țării. Oligarhii care până atunci îl susțineau necondiționat pe Putin trebuiau, după calculele unor experți, să se reorganizeze în jurul propriilor lor interese economice. Calculele păreau să fi eșuat. 

Sancțiunile au continuat. De la europeni mai puțin, de la americani mai mult. Exact ca în zicala românească. 

Acum, însă, acele calcule ar putea să se adeverească. Pierderile economice, care sunt consecințe ale sancțiunilor impuse, sunt în creștere. Economiștii ruși confirmă că economia nu va înregistra nici în acest an creștere semnificativă. Scenariul optimist ar putea arăta câteva zecimi la anumiți indicatori macroeconomici. În rest, important este să nu scadă prețul la petrol și gaze naturale. Și tendințele sunt într-adevăr de a nu scădea. 

Îmi amintesc o discuție de acum câteva săptămâni cu cineva din Federația Rusă: 

”- Ceea ce ați început în Ucraina va continua în Rusia și la voi va fi mult mai grav, ziceam eu.

 - La noi se va întâmpla asta doar după ce va pleca Putin de la conducerea statului, mi s-a răspuns.”

Teoretic în anul 2024, adică dacă Putin va avea două mandate și doar dacă nu va avea un contracandidat mai bun la alegerile din 2018. Sau, dacă e să credem teoriilor conspiraționiste apărute la Moscova, în 6-12 luni cu ajutor de la americani. Deocamdată nu vedem premize pentru apariția unui nou personaj politic puternic în Rusia, iar americanii, deși impun sancțiuni dure, sunt conțtienți că au nevoie de Rusia în mai multe puncte fierbinți.

În acest context, întrebarea este următoarea: are nevoie Ucraina ca Putin să plece de la guvernare sau este nevoie să mai stea acolo câțiva ani?

Eu l-aș mai ține pe Putin la guvernare în Rusia. Dintr-un singur motiv. Societatea rusă încă nu a ajuns la punctul de fierbere. Debarcarea lui Vladimir Putin acum de la putere ar însemna cel mai probabil o reluare a relațiilor bialterale ruso-ucrainene aproape din același punct de unde s-au oprit: suntem popoare frățești, trebuie să depășim situația, trebuie să cooperăm, avem nevoie unii de ceilalți. Procesele de apropiere europeană ar putea să încetinească datorită scăderii presiunilor din Est. Noi, însă, avem nevoie de o Ucraină care să fie ferm convinsă de locul și rolul ei în afacerile europene. Atenție: nu am zis în Uniunea Europeană. Între timp, poate la Moscova ar putea să aibă loc niște procese sociale, care să schimbe logica de aliniere a intereselor oligarhilor care l-au susținut pe Putin în această aventură a sa prin Ucraina cu interesele cetățenilor ruși de democratizare și non-excludere sau non-izolare internațională.

#ThankYouUSA sau unde dai și cine o să plătească?

În urmă cu câteva minute Statele Unite ale Americii au suplimentat lista cu companii și persoane din Federația Rusă cărora le-au fost impuse sancțiuni. Noile modificări le puteți găsi aici: US Department of Treasury.

Mi-a atras atenția faptul că SUA lovește acolo unde doare mai tare: bănci, Gazprom și industria militară.

Se pare că europenii au înțeles că nu e bine să rămână chiar în urma americanilor și au ajuns și ei la un fel de consens și au inventat așa numitele ”sancțiuni de tranziție” - de la pachetul doi la pachetul trei. Mai pe înțelesul tuturor: încă nu aplică trei, pentru că sunt restanțe la doi. Pe undeva își lasă o portiță întreAdeschisă... unii europeni. Asta înseamnă retragerea susținerii financiare pentru toate proiectele pe care le implementau rușii cu bani europeni. dar și a tuturor organizațiilor internaționale care derulau proiecte în Rusia. Potrivit experților europeni, asta mai înseamnă pierderi de miliarde pentru Federația Rusă. 

Concluziile Consiliului European despre Ucraina le găsiți AICI

Modernizare #failed.

De unde a luat Rusia 4 mln. de locuitori în plus? Crimeea i-a dat doar 1,9 mln. ...

trieste-vegetarian.blogspot.com

Ziua de ieri a început cu următoarea știre: o mină (de tip fougasse, din franceză) aruncată din partea Ucrainei a explodat într-o casă de locuit pe teritoriul Rusiei. În rezultat mai multe persoane au fost rănite, iar una a decedat. Ironia face ca localitatea în care această mină a explodat să se numească Donețk, regiunea Rostov pe Don.

Prima reacție la această știre: americanii fac tot posibilul ca să-i provoace pe ruși să folosească armata terestră.

Săptămâna trecută a trecut sub același semn al războiului informațional. A fost duelul televiziunilor. Cine pe cine a blocat și mai ales cum au îndrăznit moldovenii să blocheze transmisiunea postului de televiziune Russia 24 pe teritoriul republicii???  

Luni, 07 iunie 2014, presa ucraineană anunța că Ucraina își controlează toată frontiera estică. Lavrov era întâmpinat cu huiduieli și cântece despre Putin în Sofia. Dar despre asta rușii au uitat să menționeze, promovând doar partea în care:

”... In Sofia Sergey Lavrov spoke at a scientific conference "Bulgaria-Russia. 135 years of diplomatic relations: Past, Present and Future ", and then met with compatriots. Russian FM also visited the parish of the Russian Orthodox Church... .”

Săptămâna începea bine, mai ales după ce orașul Slaviansk fusese eliberat.

Chiar și așa, devine evident că ceva, totuși, trebuie să se întâmple, că doar nu poți să lași două republici autoproclamate, nerecunoscute, separatiste, teroriste fără susținere. Este nevoie de provocări sau manevre prin care să le poți face transfuzii de provizii și muniții. Și aici soluția ar fi știrea cu care s-a încheiat săptămâna: Ucraina încearcă să provoace Rusia să implice trupele terestre.

Pe de altă parte, chiar dacă rușii susțin în continuare anexarea Crimeei, ei încep să-și pună tot mai multe întrebări de genul: cât de util este acest război, care sunt consecințele, ce prejudicii aduce imaginii țării susținerea oferită teroriștilor, de ce mor subit angajați ai serviciilor secrete sau militari care oficial sunt în concedii? Dar atunci când chiar liderul, Vladimir Putin, apreciază talentul propagandistic al lui Joseph Goebbels, decizi pentru sine că nu mai are niciun rost să cauți răspuns la întrebările pe care și le pun rușii.

Decizia, însă, o iei în minoritate pentru că realizezi că încă mulți internauți români se documentează despre evenimentele din Ucraina din publicații precum Vocea Rusiei. E ușor, accesibil, e în română, cu multe poze, colorat, și dacă mai pui că alții gândesc pentru tine și nu mai este nevoie să depui efort suplimentar ca să gândești ce ai citit, atunci e și mai bine. În plus, dacă nu te cunoștea nimeni până atunci, bagi câteva comentarii la știrile despre cât de rău este să trăiești în România și brusc devii expert pentru această publicație. Și te publică. Pentru că tu ești vocea României. Că doar nu o să-l contrazică rusul pe român despre ceea ce se întâmplă la București? Și uite așa persoane care nu vorbesc rusa, care nu vorbesc ucraineana, cărora nu li se acordă atenție în propria țară brusc devin experți în criza ucraineană și afaceri regionale. Orgoliile sunt mângâiate.

Cine spunea că România are nevoie urgentă de o generație nouă de experți în relațiile internaționale avea, are și va avea mare dreptate. Percepția despre spațiul ex-sovietic, despre realitățile și problemele cu care se confruntă acesta este atât de firavă, încât este greu de înțeles cum de încă mai suntem de partea celor drepți în această criză ucraineană? Gândim acest spațiu primitiv și în consecință acționăm primitiv.

Pe 09 iunie 2014 presa de la Chișinău începuse să bombardeze insistent publicul cu știri despre economia Transnistriei. Banii ruși și neruși din bugetul nerecunoscutei republici nistrene s-au cam terminat. Lui Șevciuk i s-ar pregăti înlocuirea. Știrea era confirmată chiar de Moscova. Publicația rusească Nezavisimaia Gazeta scria mai devreme cu o zi că pușculița are o gaură, nu neapărat invizibilă. Creditorul nu mai era atât de darnic. Salariile bugetarilor au scăzut, dar nu și al celor de rang înalt. Ștanski vacanța nu o va rata, nu vă faceți griji.

În aceeași zi Revista 22 preia un articol semnat de Vitalie Ciobanu pentru Europa Liberă de la Chișinău despre războiul informațional ruso-moldovenesc. Din păcate, articolul are doar 570 de vizualizări în România. Prea puțin ca să combați Vocea Rusiei prin argumente. Publicul român se cere a fi educat și despre Ucraina, dar încă și despre Republica Moldova. Urgent.

Știrile despre Tiraspol inundă și spre seară presa din Republica Moldova. Evgheni Șevciuk se presupune că ar fi grav bolnav. În acest context, este și mai necesar a i se pregăti înlocuirea.

Reacția Parlamentului de la Chișinău? Dezbateri și adoptarea unei declarații privind situația din Transnistria. Atât. În rest, Dumnezeu le-o organiza el cum știe mai bine.

Săptămâna s-a încheiat cu această postare pe rețelele de socializare a președintelui ucrainean, Petro Poroșenko:

Президенту України щойно доповіли зі штабу АТО, що українські військові з боями дійшли до Луганського аеропорту.

Слава Україні!

Nu mă pricep la războaie, dar războiul deschis, proclamat, ”asumat” (că tot e la modă) a fost foarte și foarte aproape de noi. Unii își creează oportunități să fie provocați, intenționat. Alții pur și simplu negociază interese, energetice mai ales, într-o manieră orgoliasă. Între timp, în Ucraina valul de repulsie pentru mașinăria politică (anume politică) europeană crește. Și tare mă tem că rezultatul ar putea fi unul neașteptat și anume ucrainenii să le dea europenilor din gașca Merkel-Hollande, cu extensie Medvedciuk, o lecție de principii și valori europene... . Eu nu cred că liderii europeni sunt impotenți. Mai degrabă ei contribuie la crearea unei asemenea impresii generale. Se ascund după interese naționale, după mecanisme complicate de luare a deciziilor ca să-și negocieze parteneriate separate. Dar problema e că folosesc aceleași instrumente ca și Gazpromul: negocierile bilaterale. Și nu există astfel șanse să constrângi Kremlinul să se răzgândească să nu mai chinuie Ucraina și să nu mai gâtuie sistemul de norme internaționale, când practic susții metoda, instrumentul și mijloacele de acțiune. Într-adevăr, Rusia este mai utilă în cadrul sistemului decât în afara acestuia. Dar când îi dai motive să supraviețuiască în afara sistemului sau contribui la crearea unui sistem paralel, atunci șansele ca această criză să fie soluționată în timpul cel mai apropiat se minimizează. Sisteme paralele, standarde duble, drept internațional public aplicat selectiv, interese naționale superioare altor interese naționale... și rezultatul nu poate fi decât unul: zgâlțâială politică la nivel global și urgenta necesitate de reevaluare a fundamentului pe care s-a construit această stabilitate aparentă.

Despre cum l-au ucis moldovenii pe Dodon puteți să aflați AICI. Alt link unde Primakov recunoaște că mașinăria propagandistică rusească a cam luat-o razna, puteți găsi AICI.

PS 1: R.I.P. Valeria Novodvorskaya... .

PS 2: Îmi pare rău că ucrainenii au considerat că Deșcița le e mai util în Varșovia decât la Chișinău.

PS 3: Institutul Gaidar a publicat raportul lunii iunie 2014 despre situația economică a Federației Ruse. Concluzii: elefantul nu e tocmai roz. Polemicile despre ”de unde luăm bani pentru Crimeea sau alte enclave?” devin tot mai actuale. Naționalizarea fondurilor de pensii de stat ar putea fi o soluție, susține ministrul dezvoltării economice al Federației Ruse, A. Uliukaev. Ministrul finanțelor, A. Siluanov, îl contrazice susținând că de fapt procesul poate fi numit ”confiscare de bani pentru Crimeea și Sevastopol.”

Ratificarea Acordurilor de Asociere: între simbolistică și pragmatism

Angela Gramada

La data de 03 iulie 2014 Senatul României a ratificat Acordurile de Asociere cu Uniunea Europeană semnate de Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Astfel, România a fost primul for legislativ al unui stat european care a ratificat aceste documente importante pentru viitorul acestor țări. (MAE al României, MAEIE, Forbes UA, TSN.ua, All Moldova, Ukrainskaya Pravda)

Ratificarea Acordurilor de Asociere cu Uniunea Europeană, semnate la data de 27 iunie 2014 de către Georgia, Republica Moldova și Ucraina reprezintă un act simbolic pentru toate părțile implicate în acest proces. Bucureștiul a trimis pentru prima dată un mesaj unitar, chiar dacă majoritatea cunoaște că susținerea cea mai mare prin acest act se oferă Chișinăului. Astfel, promisiunea de a fi primul stat care ratitică în cadrul forului său legislativ Acordul de Asociere (AA) a fost probată prin acțiuni concrete. Un alt element foarte important care se cere a fi menționat aici o constituie faptul că toate aceste state membre ale Parteneriatului Estic, care au finalizat procedura de negociere și semnare a AA-urilor cu UE sunt priorități în cadrul politicii de asistență oficială pentru dezvoltare (prescurtat AOD) a României. Ceea ce pentru București poate fi tratat ca a fi un un ”act de onoare” de a-și fi susținut promisiunea, pentru Republica Moldova, Georgia și Ucraina reprezintă un act simbolic și o dovadă de abordare unitară a vecinătății estice de către politicienii români. Evenimentul mai poate fi tratat ca un act simbolic și pentru politica externă a României. Este pentru prima dată când Bucureștiul pare să privească în direcția Estului (a Europei de Est și a Caucazului de Sud) în același timp cu toată Europa. Desigur, interesele României și cele ale Germaniei sau Franței în această parte a lumii nu pot fi comparate, dar abordate separat ele scot la iveală o schimbare ușoară de paradigmă, care obligă la aprecierea actului de ratificare a AA-lor cu aceste state.

Chiar și așa, nu trebuie să abordăm acest act de ratificare a Acordurilor de Asociere ca fiind o etapă finală a elaborării unei strategii pentru Europa de Est sau Caucazul de Sud din partea României. Ratificarea în forul legislativ de la București a acestor documente este în primul rând o inerție provocată de evenimentele care au loc în Ucraina, iar Republica Moldova este principalul beneficiar al unei asemenea abordări.

Ce înseamnă pentru parcursul relațiilor bilaterale româno-ucrainene această ratificare?

Încă în luna ianuarie și apoi și pe parcursul lunii februarie curent, în mai multe publicații rusești au apărut articole semnate de jurnaliștii ruși, dar și români, prin intermediul cărora aceștia încercau să înrăutățească calitatea relațiilor bilaterale dintre România și Ucraina și așa destul de fragilă din cauza unor subiecte sensibile, precum situația minorității românești de pe teritoriul statului vecin sau a altor teme-problemă. Instrumentele și tactica folosită de partea rusă au fost, însă, greșite în ceea ce privește România, căci la București mesajele au fost interpretate altfel. Astfel, deși a ezitat de foarte multe ori, România a reușit să trimită un mesaj unitar (președinție, parlament, guvern, MAE) de susținere a integrității Ucrainei.

La o atentă monitorizare a presei din această perioadă se poate vedea că ucrainenii au apreciat ratificarea Acordului de Asociere de către România, în ciuda faptului că Rada ucraineană încă nu au finalizat procedura internă de ratificare a documentului. Dar, ceea ce a făcut România, apoi guvernul Lituaniei și Parlamentul Republicii Moldova obligă Ucraina să urgenteze procedura de ratificare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Ezitarea Ucrainei pare să aibă o explicație de natură internă, care se referă la integritatea teritorială a țării, adică are o legătură directă cu modul în care se desfășoară negocierile cu partea rusă pentru retragerea de pe teritoriul Ucrainei. Presa ucrainenă face trimiteri la surse din cadrul cabinetului de miniștri, care confirmă că tărăgănarea procesului de ratificare a AA-ului este cerută de Rusia (http://www.pravda.com.ua/rus/news/2014/07/5/7031036/). Într-un articol publicat la data de 05 iulie 2014 este menționat faptul că dacă Ucraina nu ar fi fost de acord cu negocieri în format ruso-europeano-ucrainean, atunci Kievul nu ar fi sărbătorit în același timp cu Republica Moldova și Georgia semnarea Acordului de Asociere. Un preț destul de mare pentru integritatea și securitatea țării, dar care merită toate aceste eforturi pentru că angajează Ucraina nu atât din punct de vedere economic prin DCFTA, cât din punct de vedere al proceselor de democratizare și europenizare a țării, ceea cu ce rușii nu au fost de acord încă de la început. Explicația poziției Rusiei este simplă: nu a fost de acord cu ceea ce se întâmplă în Ucraina începând cu 22 noiembrie 2013 pentru că se tem că procesul se poate finaliza la Moscova.

Revenind la relația bilaterală dintre România și Ucraina, trebuie să menționăm aici că prin ratificarea Acordului de Asociere de către Parlamentul de la București, cele două state vecine au reușit să valorifice fereastra de oportunitate deschisă încă în luna februarie curent. Este un moment plin de simbolism, dar care oferă perspective unice de îmbunătățire a raporturilor bilaterale.

România în această perioadă, cât Kievul este preocupat de securitatea națională și integritatea teritorială a țării, ar trebui să regândească sau să elaboreze o strategie nouă de abordare a relației bilaterale cu Ucraina. Este un lucru pe care îl cere nu doar apropierea Rusiei de frontiera României, cât mai ales gestul simbolic ratificare al Acordului de Asociere, care trebuie susținut și prin alte acțiuni concrete. Acest lucru va fi extrem de greu de realizat în contextul apropierii alegerilor prezidențiale în România.

Care dintre candidații la funcția de președinte al României își va asuma Ucraina, adică o strategie pentru Est, în platforma sa electorală? Asumarea Ucrainei, la pachet cu Republica Moldova și nu numai, înseamnă asumarea unei politici externe angajate în regiune, înseamnă mărirea gradului de implicare, înseamnă mai multă responsabilitate și obligații.

Poate Bucureștiul să se reinventeze ca jucător? 

The Epoch Times: ”În Ucraina s-a votat pentru securitate şi stabilitate naţională” (interviu)

Foto: Angela Grămadă

Cercetătoarea pe spaţiul post-sovietic Angela Grămadă a comentat la cald într-un interviu pentru Epoch Times rezultatele alegerilor din Ucraina. ”Iulia Timoşenko a avut un discurs agresiv îndreptat împotriva Federaţiei Ruse. Petro Poroşenko a vorbit despre faptul că trebuie găsite soluţii pentru a convieţui cu Rusia lui Putin şi mai puţin despre război. A avut câştig de cauză discursul axat pe evitarea conflictului şi necesitatea găsirii unei soluţii pentru reluarea dialogului cu Rusia, obligatoriu promovat la pachet cu lupta împotriva corupţiei”, explică experta.

Epoch Times: Cum vă explicaţi victoria clară a lui Petro Poroşenko din primul tur în alegerile prezidenţiale din Ucraina? Cât este victoria lui şi cât înfrângerea lui Timoşenko?

Nimeni nu avea dubii că Petro Poroşenko va câştiga aceste alegeri. Marea întrebare era: cum le va câştiga – din primul tur sau din al doilea? Cetăţenii ucraineni au demonstrat din nou că îşi doresc schimbare, îşi doresc stabilitate, securitate şi că pot lua decizii în momente în care politicienii nu reuşesc să ajungă la un consens. Nu pot să spun că rezultatele exist-poll-ului arată o înfrângere a Iuliei Timoşenko. Este mai degrabă o primă bătălie câştigată de ţară în faţa unui duşman puternic.

Continuare The Epoch Times

Va aduce semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova mai aproape de UE?

Semnarea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova poate însemna începutul sfârșitului oscilației politicii externe a Moldovei între Vest și Est. Într-adevăr, este un moment istoric care ne va aduce nu doar oportunități economice, dar și instrumente de control asupra instituțiilor statului, transfer de bune practici și politici europene, precum și un monitoring extern, european, mai riguros. Noi ne-am obișnuit să vorbim despre Uniunea Europeană doar în termeni de “valori”, “principii”, “democrație”, fără să le înțelegem sensul. Dar, aprofundarea proceselor de integrare europeană și apropierea de UE presupune și asumarea unor obligații, presupune responsabilitate și acțiune. Unele fără celelalte nu pot să funcționeze.

Continuare Radio Chișinău

E prea simplist sa-l reduci pe Rogozin...

www.neurope.eu

E prea simplist sa spui ca Rogozin nu trebuie sa fie bagat in seama. Asa ar trebui sa nu mai luam in seama actiunile Rusiei peste tot in spatiul ex-sovietic: Transnistria, Abhazia, Osetia, Ukraina, etc. Intentionat nu le numesc pe toate. Eu nu sunt contabilul care sa le numere problemele rusilor. Vorbesc din perspectiva cetateanului unui stat care are frontiera cu Ucraina si in care Rusia nu este chiar Maica Tereza. Dimpotriva.

Intr-adevar, fata de Rogozin poti sa ai doua atitudini in acest moment: sa-l ignori, ori sa nu-l ignori. Noi am ales sa nu-l ignoram. Punand asemenea persoane in functii cheie (vice-premier), Moscova isi arata, de facto, atitudinea fata de partenerii ei, unii dintre ei chiar strategici. Dar noi trebuie sa ascultam, sa negociem cu el, trebuie sa dam dovada de profesionalism, chiar daca Moscova ne desconsidera si pune in asa functii inalte clovni. Altfel am fi tratati cu si mai multa aroganta.

Rusia de cateva luni nu are o problema doar cu Ucraina. Ea si-a creat o problema cu toata lumea si acum asteapta respect cand chiar ea nu a dat dovada de respect. A ramas singura in aceasta parte a Europei, unde toti vor prefera sa o scoata din diferite ecuatii pentru ca a pierdut credibilitatea. Acum face incercari disperate ca sa mai gaseasca un aliat, iar daca nu un aliat, atunci macar un dusman pentru Ucraina. Frica de singuratate in cadrul sistemului de relatii internationale (izolarea) poate duce la incurajarea unor asemenea discursuri. Dar consecintele nu sunt tocmai cele scontate: Romania s-a apropiat mai mult ca niciodata de Ucraina si acest lucru nu ii convine Moscovei. Ce spera Kremlinul ca se va diviza, tocmai s-a unit.

Sunt de parere ca Rogozin ne face o favoare in momentul de fata. El discrediteaza cu mandat de la Putin Rusia, contribuie la atragerea atentiei asupra conflictelor din regiune, internationalizeaza problemele. Este una dintre tacticile elementare folosite in procesele de negociere. 

Putin e propriul său prizonier

Captură: Google

Sunt cu ochii țintă pe ceea ce se întâmplă în Ucraina. Situația este din ce în ce mai gravă în țara vecină. Morți, răniți, oameni de o parte și de alta a baricadei... . Unii își urlă neplătiți durerea, alții plătiți. Primii morți ruși. Probabil Putin deja a fost blestemat și de către ai lui, nu doar de către ucraineni, pe care el îi alintă cinic ”frați”.

Încerc să-mi dau seama: ce se ascunde după toată această dovadă de ”curaj” maxim de a fi ”luat” Crimeea fără niciun glonț și destabilizarea situației în Est? Totul mă duce la concluzia că el, Putin, tare se teme de ceva, dacă insistă să vadă Ucraina la picioarele sale, târându-se și implorând milă. Nu se va întâmpla așa ceva. Ucrainenii sunt cei mai urâți frați ai rușilor pentru că întotdeauna au luptat pentru libertate personală. Și nu contează împotriva cui: împotriva cuceritorilor sau împotriva alor lor lideri care îi furau!

Concluzia: Putin se teme de libertate. S-a luat el pe sine prizonier și nu mai știe cum să se elibereze. Da! Putin e propriul său prizonier! El e începutul propriul sfârșit. 

Mi-a fost frică să rostesc cuvântul ”război”, dar săptămâna aceasta am făcut-o. Și m-am simțit atât de slabă după... . 

Gândesc în paralel: la Moldova și la Ucraina. Dacă în Ucraina se va întâmpla asta, în Moldova ar putea să urmeze asta... . Dacă noi nu rezistăm, ei nu mai au nicio șansă și invers... . Iresponsabilitate avem în ambele țări. Ai lor de frică să nu curgă sânge, ai noștri de frică să nu piardă fotolii. 

De fapt, și de o parte, și de cealaltă problema are doar o singură variabilă: teama să nu se găurească buzunarele unor aleși ai poporului sau ai sorții, sau puteți să le spuneți cum doriți. De aceea și se tărăgănează decizii, de aceea și nu apar soluții. De aceea și va curge sânge. 

O să mă opresc aici. O să mai adaug doar atât: viitorul nostru depinde foarte mult de cum reușesc ei, ucrainenii, să-și aranjeze viitorul și relația cu poporul ”frățesc”.

Efectul Crimeea asupra economiei ruse: banii pleacă, problemele se înmulțesc

Foto: Angela Grămadă

Niciodată nu am așteptat atât de mult raportul Institutului Gaidar ca acum. Am vrut să văd cum se manifestă efectele ”Crimeea” asupra principalilor indicatori macroeconomici în Federația Rusă la o lună după agresiunea asupra statului vecin ”frățesc”. 

Cifrele par a fi ”înduioșătoare”. Rezervele valutare în aur scad. Acum au atins cifra de 484 mlrd $. Doar pentru salvarea rublei au fost cheltuite în luna martie 2014 peste 22 mlrd $. Aproximativ 35 mlrd $ au fost retrase de pe piața rusească doar în luna martie 2014. Aceeași sumă a fost retrasă și în perioada ianuarie-februarie 2014, iar experții prognozează că până la sfârșitul anului ar putea să fie retrase aproximativ 150 mlrd $ de pe piața rusească dacă situația din jurul Ucrainei se va agrava. Și asta nu e tot. Tot mai mulți bani pleacă din Rusia sub diferite forme. Investitorii se retrag. 

Toate acestea contribuie la scăderea activității investiționale și influențează negativ dinamica economiei. Între timp, popularitatea lui Putin crește. Situația dată  Kremlinul o valorifică prin sporirea controlului ideologic și politic asupra vieții sociale.

Raportul îl găsiți aici. 

Schieffer Series: A Conversation about Russia

Hosted by:

Bob Schieffer
Chief Washington Correspondent, CBS News;
Anchor, CBS News “Face the Nation”

Panelists:

Dr. Zbigniew Brzezinski
Former U.S. National Security Adviser to President Jimmy Carter,
Counselor and Trustee, CSIS

Roger Cohen
New York Times Columnist

Lt. General Brent Scowcroft (USAF ret.)
Former U.S. National Security Adviser to Presidents Gerald Ford and George H.W. Bush,
Counselor and Trustee, CSIS
President, Scowcroft Group

For more details click here

Despre cum să transformi un popor frățesc în dușman

facebook.com

Se spune că fondul de rezervă al Federației Ruse ar constitui cam 500 mlrd. USD. Mult, puțin – să nu judecăm noi, căci suntem ultimii la indicatori macroeconomici în Europa. În schimb, ar putea să-și dea cu părere azerii, care au în fondul pentru viitor aproximativ 50 mlrd. USD. Raportat la numărul populației celor două țări, Azerbaijan iese în față. Dar acesta este un calcul primitiv și nu aduce argumente în favoarea supraaprecierii economiei azere în raport cu cea rusă din punct de vedere al teoriei economice. Ideea, însă, e alta. Ucrainenii au calculat cam câte pierderi a suportat Rusia până acum în afacerea ”Cum să transformi Ucraina în dușman”, și zic experții ucraineni că pierderile sunt cam astea: peste 100 mlrd. USD au pierdut rușii, cam 10 mlrd. USD au pierdut ucrainenii și aproximativ 1 mlrd. ar fi pierdut Crimeea. Acestea sunt pierderile unei prime runde de confruntări, în care unii (a se citi rușii) se bat cu pumnul în piept că au recâștigat Crimeea de la Ucraina fără să tragă măcar un singur glonț. Se vorbește prin târg că victoria cu pierderi umane minime i se datorează în întregime lui Putin. Nici nu știu cum să-l numesc în acest context: Vladimir cuceritorul sau reîntregitor al neamului?

Eu, însă, nu sunt de acord cu acest lucru: victoria Putin i-o datorează poporului ucrainean, care a luptat în aceste zile cu altfel de arme și nu i-a permis lui Putin să le folosească pe ale lui. L-a scutit de morți ruși. Chiar dacă nu înțelege acest lucru acum va veni timpul când va fi obligat de memoria istorică să o facă.

În ultimile zile m-am transformat într-un spectator subiectiv. Ce se întâmplă în Ucraina ne privește și pe noi, fie că vrem să recunoaștem acest lucru, fie că nu vrem. Spuneam acest lucru încă vara trecută unei colege din Ucraina. Ea nu înțelegea preocuparea noastră, a moldovenilor, pentru ceea ce se întâmplă la Kiev:

”Ceea ce faceți voi cu politica voastră externă și cu Acordul vostru de Asociere are consecințe și asupra noastră,” i-am spus eu. ”Nu credeam că noi putem să influențăm în vreun fel soarta altei țări,” mi-a răspuns ea.

Dialogul de mai sus denotă o minimizare inconștientă a consecințelor propriilor acțiuni sau inacțiuni. În anumite momente să fii atent la capra vecinului (dar nu neapărat ca să-i dorești moartea), este chiar util.

Șezutul în două luntrii dăunează grav viitorului politic

Oscilația Ucrainei între Rusia și Europa, adică între Uniunea Vamală și Uniunea Europeană nu trebuia să se transforme în strategie de politică externă pe termen lung. Pe Ianukovici rușii l-au ajutat să se decidă la final de termen mediu (aproape patru ani i-a luat Kremlinului să-l convingă pe Ianukovici de prejudiciile pe care le poate suporta economia ucraineană în caz de sau de dacă șeva), iar pe cetățeni să iasă în stradă pentru un al doilea Maidan i-a ajutat să se decidă chiar decizia lui Ianukovici de a nu mai semna la Vilnius Acordul de Asociere.

La capitolul teorie Ucraina stătea destul de bine: documentele oficiale prevedeau un singur curs de politică externă: cel de integrare europeană și o politică de securitate de neaderare la  vreun bloc militar. La capitolul practică, însă, dependența de gazele naturale rusești și ambiția personală a unor lideri politici sau chiar și a unui singur lider politic (Viktor Ianukovici) se poate spune că a pus Ucraina într-o situație inconfortabilă din punct de vedere a sănătății sale fizice.

Putin nu a înțeles niciodată de ce ucrainenii au ieșit în stradă în anul 2004. Acum a înțeles și mai puțin. În modelul său de democrație, pe care-l implementează cu succes în Rusia, protestele împotriva conducerii nu au încăput. Au rămas pe dinafară. Iar de ticsit cu de-a sila omului în traistă valori și principii occidentale nu poți, pentru că el poate să înceapă să boicoteze pe twitter și facebook produsele americane. Și așa se poate crea panica. Mai bine fără principii, fără valori, fără democrație sau cu democrație selectivă, care vine la pachet cu principii de drept internațional public selective: aista principiu îmi place – fac abuz de el, aista nu-mi place – deci, mai dă-l încolo.

Dacă la început lui Putin i s-a părut că Euromaidanul va avea drept efect scăparea Ucrainei din palma eurasiatică, atunci mai târziu a înțeles că pot exista și efecte adverse, exact ca atunci când ești bolnav și nu știi care pot fi efectele folosirii medicamentelor. În cazul dat o doză prea mare de democrație putea să treacă frontiera și să producă fisuri în verticala puterii la Moscova. O discreditare a Euromaidanului în aceste condiții era extrem de necesară. Și când înșiși liderii ucraineni par să arate disponibilitate să îți ofere o mână de ajutor în acest sens (legea despre politica lingvistică), este păcat să o refuzi. Problema e că rușii au luat mâna, dar au uitat să o elibereze. Și uite așa, dintr-o mână de ajutor ucrainean, cu puțin mai multă inconștiență politică, cu tărăgănare germană (sau, dimpotrivă, prea mult interes pentru gazele naturale și piața de desfacere economică rusești sau și mai grav o înțelegere privată între ruși și nemți) și lipsă de unitate europeană, te poți trezi cu un subiect nou în cadrul Federației Ruse. Simplu și aparent foarte ieftin.

Cât americanii și europenii au clămpănit din ochi la Putin, refuzând să creadă că acesta este discursul pe care-l promovează un președinte de țară lucid (dar fără o legătură cu această lume, a spus-o chiar Merkel), Crimeea a ajuns în Rusia. Iar americanii și europenii ar trebui să le mulțumească ucrainenilor că nu au pus mâna pe arme și nu au început ceea ce mulți recunosc că ar putea să fie ”al treilea război mondial”.

Între timp, nu știu cum, dar rușii au reușit să transforme o problemă de politică internă ucraineană (pentru că asta și a fost încă de la bun început) într-o problemă de genul: Occidentul împotriva Rusiei. De la dorința ucrainenilor de a-și responsabiliza conducerea s-a ajuns la reorganizarea ordinii mondiale. Rușii se simt amenințați, văd peste tot dușmani și stafii și se trec singuri de la perioada post-război rece la perioada post-post-război rece. Și nu vor recunoaște niciodată că nu îi amenința pe ei nimeni. De fapt doar în mintea lor exista amenințarea. I-a luat valul sirian și îi tot purta euforic prin tot felul de norme și principii de drept internațional pe care le percep și le aplică selectiv celorlalți de ciudă că nu-i ia nimeni în serios: dacă nu ne bagă ei în seamă, ne vom băga noi în seamă, ignorându-i!

Dar Rusia greșește. Greșește atunci când gândește că se poate și fără relații bune cu Occidentul. Da, Rusia are gaze naturale, iar economiile dezvoltate au nevoie de ceea ce are Rusia. Dar și Rusia trebuie să mănânce, deci trebuie să vândă gaze naturale cuiva, nu doar să cumpere de la Turkmenistan sau Azerbaijan, iar mai nou să extragă și gazele de șist de pe lângă Crimeea. Rusia are nevoie de Occident ca să vândă. Rusia are nevoie de Occident ca să cumpere. Ce să cumpere? Tehnologie. Dar și multe alte lucruri.

Când abia se vedeau primele efecte ale crizei economice globale, la reuniunile G20 se vorbea foarte mult despre pericolele pe care le poate produce pentru economia unei țări izolarea și închiderea acesteia pentru exterior. Rusia ce face? Să zicem că nu are nevoie de vize ca să plece Putin în America sau Europa, dar și să-i obligi pe consumatorii interni, așa cum sugerează Rogozin, să consume mai mult decât pot îngurgita tot nu e posibil! Ce faci, te îndopi cu gaze, petrol și arme? Trăim în secolul XXI, totuși. Era informațională. Nici pe ruși nu-i mai poți prosti atât de ușor cu propaganda trasă prin inelul sovietic. Nu-i mai poți închide în ocol. Izolarea e ceva ce nu au mai exersat de prin 1991. În plus, cu shopping-ul european pentru doamnele soții de politicieni cum rămâne? Dar cu mult strigata frăție ucraineană cum rămâne???

Nu știu dacă este cazul să ghicim care va fi soarta Uniunii Vamale și a Uniunii Eurasiatice după această criză ucraineană. Nu mă grăbesc să le cânt prohodul. Cel puțin cât mai e Lukașenko prin preajmă e prematur să o facem. Dar am mari dubii în ceea ce privește strategia de politică externă a Ucrainei. Unii experți sugerează că ”șezutul” cu fundul în două bărci, consacrat în literatura de specialitate drept politică externă multi-vectorială, este soluția cea mai bună pentru Ucraina în aceste momente. Eu cred că ei greșesc. De la stat prea mult în această poziție acest stat a amorțit. Acum e timpul să aleagă încotro o ia. Altfel, oscilatul între Est și Vest este neproductiv. Poate greșesc, dar acum este momentul de a găsi curaj pentru toate reformele amânate, anulate, ignorate. Economia ucraineană e la pământ. Mai rău de atât nu poate fi. Și atât timp cât există disponibilitate pentru a-i ajuta pe ucraineni să reziste, cred că liderii lor ar trebui să accepte ajutorul. Misiunea e grea, iar rezultatele lor ne vor influența și pe noi, chiar dacă avem tendința de a nu recunoaște acest lucru.

În ceea ce privește soarta Transnistriei, scenarii ar putea fi mai multe. Printre ele cel mai pozitiv pentru noi ar fi ca Rusia să-i repete Tiraspolului ca și în anul 2008: ”Trenul vostru a plecat”.

Dacă recunoaște independența Transnistriei, așa numita conducere de la Tiraspol va dori și unire cu Rusia. Astfel, Rusia pierde un instrument. Chiar și așa, Rusia mai are instrumentul nr. 2 – găgăuzii. Dacă îi pierde și pe aceștia, îi rămâne Dodon. La noi se nasc multe instrumente, mai puțini oameni (să-mi fie iertat cinismul și poate și aroganța față de tot ce produce stânga politică).

Nu mai avem mult de așteptat ca să aflăm care va fi soarta Transnistriei. Doar câteva ore.

PS: poza aceasta, deși o am salvată încă din luna februarie, încă mai este actuală. Ea reprezintă un mesaj încă valabil. 

Orizont European: Ucraina, Rusia, Crimeea, Transnistria, referendum

Orizont European la TVR International

Concluzii in urma vizitei premierului Republicii Moldova, Iurie Leanca la Washington. *Vizita la Kiev a ministrului afacerilor externe al Romaniei, Titus Corlăţean, de luni, 10 martie 2014. *Evolutia situatiei din Ucraina. Moderator Miruna Munteanu. Producător Aura Iosif.

Bloomberg TV: Moldova's Leanca Didn't Expect Putin's Crimea Push

March 5 (Bloomberg) -- Moldovan Prime Minister Iurie Leanca talks about Russia's military presence in Crimea and Moldova's relationship with Ukraine and Russia. He speaks with Erik Schatzker and Scarlet Fu on Bloomberg Television's "Market Makers." Audio drops out at 1:53 for three seconds. (Source: Bloomberg)

Source: Bloomberg

The Epoch Times: „Rusia va transforma Crimeea într-un conflict îngheţat”

Facebook: Baba i Kit

”Anularea Legii despre politica lingvistică a fost momentul pe care Putin l-a considerat ideal pentru a interveni ca să deterioreze situaţia internă şi mai mult. Dacă nu intervenea, scăpa din mână Ucraina în întregime. Acum joacă pe antagonisme: Est contra Vest, Sud-Est contra întregii Ucraine”, explică experta în spaţiul postsovietic într-un interviu acordat Epoch Times. Ea arată că Rusia nu mai poate să realizeze programul maxim de atragere a întregii Ucraine de partea sa şi integrarea acestui stat în Uniunea Eurasiatică.

Ca urmare, programul minim al Rusiei implică mai multe opţiuni şi scenarii: atragerea Crimeei în componenţa Federaţiei Ruse, o secesiune a Estului sau transformarea Crimeei într-un conflict îngheţat. ”Precedente sunt multe. Abhazia, Osetia de Nord, Transnistria, Karabahul de Munte. Aşa va putea să controleze nu doar regiunea, dar şi să condiţioneze anumite decizii politice ale Kievului”, susţine experta, care crede că acest scenariu de transnistrizare este cel mai probabil.

Epoch Times: Ce urmăreşte Rusia prin ocuparea sediului guvernului Republicii Autonome Crimeea, prin defilarea TAB-urilor pe străzile din Simferopol şi masarea de trupe la marginea graniţei cu Ucraina, cât şi sporirea unităţilor militare aflate în baza navală militară din Sevastopol?

Din păcate situaţia s-a complicat în ultimile zile. Avem o ţară, Rusia, care a cerut Consiliului Federaţiei, adică senatorilor, acordul de a utiliza forţele armate în statul vecin ”frăţesc” Ucraina. În noaptea de 3 martie mai mulţi militari ucraineni au fost agresaţi de către reprezentanţii armatei ruse, care deja este în Crimeea.

Nu putem să evaluăm obiectivele Rusiei în Ucraina fără să revenim asupra deciziilor lui Ianukovici. Victor Ianukovici a alimentat pe tot parcursul anului 2013 aspiraţiile europene ale populaţiei. Vladimir Putin avea cu totul alte planuri pentru Ucraina. Şi cu toţii ştim care sunt aceste planuri: integrarea în Uniunea Eurasiatică, Uniunea Vamală.

Continuare: THE EPOCH TIMES ROMANIA

Ne unește, ne desparte...

În anul 2012 scriam că există un stat unde minoritățile etnice se simt mai bine decât în țara lor de origine. Acest stat era, dar și este, Republica Moldova. În Ucraina lucrurile, deși evoluau într-o anumită direcție, stăteau altfel. Modificările legislative se făceau în direcția avantajării unei singure minorități: cea rusă. Încerc să nu am o problemă cu rușii și mă rezum doar la a nu fi de acord cu politica externă a Federației Ruse în spațiul ex-sovietic.

Subiectul minorităților a intrat iarăși în gura lumii. Cauza: decizia Radei de la Kiev de a anula controversata Lege despre politica lingvistică, adoptată în primăvara anului 2012. Primii care au sărit ca arși acum împotriva anulării acesteia au fost internauții din Republica Moldova, care îi acuză pe ucraineni că s-au apucat să facă în țara lor curățenie, dar au început cu românii. Mesajul a fost preluat de către internauții români: în anumite momente de unitate chiar nu ducem lipsă. Și stau și mă întreb, și-i întreb și pe concetățenii mei, dacă această lege era în vigoare în Republica Moldova și era anulată care ar fi fost atitudinea lor față de autorități și față de drepturile minorităților? ”Bravo celor de la putere! Asta meritați, rușilor!” Anume aceasta fi fost reacția și nimeni nu ar fi avut niciun regret că cineva a lovit cu piciorul într-o valoare europeană.

Poate este inoportun acum să dezbatem acest subiect, când Ucraina ar trebui să ne intereseze din cauza Crimeei mai mult și a unei posibile intervenții militare rusești pe teritoriul statului vecin. Dar pentru a mai elimina puțin din ipocrizia specifică nouă, cred că se cer măcar câteva explicații cu privire la politica lingvistică și luarea în calcul, cel puțin, a contextului în care acest act legislativ a fost adoptat.

Acordarea mai multor drepturi și libertăți minorităților a fost unul din punctele forte ale platformei electorale a lui Victor Ianukovici în anul 2010. Era momeala. Era o strategie bună pentru a-și asigura electoratul rus de partea sa. Românii din Cernăuți și ”moldovenii” (din regiunea Odessa, căci anume acest lucru a făcut această lege: a legalizat existența limbii moldovenești pe teritoriul Ucrainei) erau neimportanți în acest exercițiu electoral. Totuși și ei au intrat în joc. Să-i învinuim nu putem. Acțiunile lor au o logică: sperau că vor obține instrumente pentru a-și apăra identitatea națională. Ca și mulți alții, românii s-au lăsat cuprinși de emoție și au împins undeva pe planul doi prosperitatea economică. L-au crezut pe Ianukovici. Îmi pare rău să o spun: degeaba.

Un simplu exercițiu de memorie ar trebui să ne facă să ne amintim că această lege a fost supusă dezbaterilor publice abia în anul 2012. Nu imediat după alegeri, dar când Ucraina deja intra în declin economic. Unii ar spune că din cauza crizei economice mondiale. Eu zic că problema mai degrabă a fost lipsa de soluții pentru probleme economice și sociale și preocuparea de propia bunăstare economică, ca să nu zic preocupare de a-și fura propria țară. Poporul între timp se poate hrăni cu valori europene, adică limbă. Știu că sunt cinică. Dar e nevoie de acest cinism.

Cel mai grav era în acel moment faptul că nici opoziția nu avea o soluție sau o strategie și și-a prins urechile în această dispută a limbii, fără să se gândească la consecințele pe termen lung a adoptării pripite a unei legi cu un conținut controversat, care nu corespundea de facto standardelor europene, deci nu avea nimic în comun cu vreo valoare europeană, și care avantaja o singură minoritate pe cea rusă. Românilor legea nu le-a adus schimbări. Dacă nu mă credeți, atunci cifrele vorbesc de la sine: în 13 din 27 de regiuni limba rusă devine a doua limbă oficială în instituțiile publice. Da! Anume despre instituții publice este vorba. Legea nu este despre școli, așa cum cred unii români din România, care nu au idee ce se întâmplă la vecinii lor.

Presa rusă face trimitere la reacțiile autorităților din Ungaria, România și Bulgaria[1] sau chiar și a celor din Grecia[2], spunând că acestea judecă acțiunile noii conduceri de la Kiev. Nu știu dacă acestea le judecă. Mai degrabă par să se arate a fi îngrijorate[3] și preocupate, dar speră că va fi adoptată o nouă lege, care să asigure condiții egale pentru toate minoritățile și nu va scoate în față o etnie în detrimentul alteia. În acest caz, presa rusă ar face bine să nu mai arunce gaz pe foc într-o țară care și așa arde și de care spun că le pasă.

Deși ceea ce se întâmplă în Crimeea în aceste momente creează multe probleme noilor autorități, acestea nu evită subiectul supus dezbaterii în această postare. Președintele Radei Supreme, Alexandr Turchynov, cel care îndeplinește și funcția de președinte interimar al statului ucrainean, a dat instrucțiuni să fie pregătit noul proiect de Lege ”Despre limbă”. Acest proiect de lege trebuie să fie elaborat în cel mai scurt timp și să fie echilibrat: ”În el trebuie să fie luate în considerare interesele Vestului și Estului, a tuturor grupurilor etnice și a tuturor minorităților.”[4] Chiar presa rusă scrie că Înaltul Comisar pentru Minorități al OSCE, Astrid Thors[5], va vizita Kievul. Foarte bine! Excelent chiar! Acest lucru ar putea să contribuie la responsabilizarea celor care se vor ocupa de elaborarea acestui proiect de lege. ”În aceste momente cruciale în istoria sa, Ucraina are nevoie de lideri, legi și politici care să unească mai degrabă decât să divizeze.”[6]

Dacă vrei să unești, desigur că trebuie să faci și ceea ce nu place unora: anulezi elementele care creează premize pentru dispute. Vorbești în rusă dacă ești ucrainean și vorbești în ucraineană dacă ești rus. Nu acum, mai târziu, oricum ar fi ieșit la suprafață toate aceste divergențe.

Desigur nu este bine că au început cu limba să își construiască un nou viitor ucrainenii. Dar cine garantează că mai târziu această lege nu ar fi creat premize pentru reizbucnirea violențelor, a conflictelor între Est și Vest, între ruși și ceilalți locuitori ai Ucrainei? Nimeni. Și dacă nu mă credeți pe mine, atunci vedeți ce spun românii din Cernăuți despre această lege.[7]

Democrație nu înseamnă neapărat să calci peste majoritate sau peste altă minoritate ca să ieși tu în față, așa cum își imaginează unii[8]. Înseamnă drepturi și condiții de dezvoltare egale pentru toți. Înseamnă căutarea unui compromis și înțelegerea nevoilor vecinului. Nu doar în campanii electorale. Cetățeanul nu reînvie o dată la patru ani ca să-și pună votul pe un buletin. El trăiește și între campanii electorale. Mănâncă și vorbește în mod continuu, până îl cheamă cineva acolo sus la El.

Am primit multe acuzații de la diferite persoane precum că m-aș fi solidarizat cu dușmanul românilor, adică cu Ucraina. Am primit link-uri de la ruși, care căutau să-mi zgândăre solidaritatea: ”Ia privește pe cine aperi, dar iată că și pe ai voștri îi afectează!!!”

Nicio șansă. Eu am rude în Ucraina. În regiunea Odessa. Foarte aproape de Crimeea. Mă preocupă soarta lor. Și dacă cineva crede că îmi poate da indicații cu cine să mă aliez și cui să-i plâng de milă, se înșeală amarnic, crezând că poate să aibă vreo șansă în acest sens. Vreau un trai mai bun pentru rudele și prietenii mei din Ucraina, vreau norme și standarde, legi care să funcționeze și să nu atenteze la prosperitatea lor materială și personală, vreau ca drepturile lor să fie asigurate și promovate și de iure, și de facto, nu selectiv și nu doar în favoarea unui singur vecin și nu doar între campanii electorale.

---

[1] http://vz.ru/news/2014/2/26/674421.html

[2] http://itar-tass.com/mezhdunarodnaya-panorama/1004051

[3] http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/MAE+transmite+Ucrainei+ca+este+preocupat+de+posibila+deteriorare

[4] http://www.pravda.com.ua/rus/news/2014/02/27/7016552

[5] http://ria.ru/world/20140227/997417068.html

[6] http://www.osce.org/hcnm/115643

[7] http://www.moldova.org/jurnalist-roman-din-cernauti-despre-revolutia-din-ucraina-si-legea-domeniului-lingvistic-interviu

[8] http://www.msrs.ru/ournews/2014-02-14

Gogoși!

haisagatim.ro

Pentru Republica Moldova Summit-ul de la Vilnius a fost un succes. Am parafat Acordul de Asociere. Partenerii europeni au recunoscut progresele înregistrate de autoritățile de la Chișinău. Totul a funcționat perfect și conform scenariului. Dar nu pentru mult timp.

De la Summit-ul de la Vilnius au trecut doar două luni și jumătate, iar în Republica Moldova lucrurile o iau razna. De sub ambalajul frumos, pro-european, ies la iveală referendumuri pentru integrare în Uniune Vamală, pentru ieșire din componența Republicii Moldova, dar și tot mai multe provocări din regiunea transnistreană.               

   

Viitorul Republicii Moldova este în/sau alături de Europa. Aceasta este convingerea mea atât în calitate de cătățean al acestui stat, dar și în calitate de cercetător, care a făcut interviuri de cercetare și a vorbit cu decidenți politici și reprezentanți ai societății civile din toate cele șase state membre ale Parteneriatului Estic. Argumentele vin din lecturi, interviuri, cifre, discuții, dezbateri. Și toate îmi spun că avem o problemă: una de percepție corectă a ceea ce înseamnă principii, valori, democrație, dezvoltare economică, standarde, norme, reguli și mai ales modele de integrare regională. Și problema nu e doar a cetățenilor, dar și a celor care se auto-numesc ”aleși ai poporului.”

Cetățenii Republicii Moldova sunt tratați cu neîncredere de către autorități. Neîncrederea se referă la capacitatea lor de a înțelege în ce direcție o ia Republica Moldova. Comportamentul ”aleșilor poporului” poate că este îndreptățit și asta deoarece alegătorii reacționează parcă în reluare, fiind ghidați de o telecomandă invizibilă. Alegătorii au acceptat demult că-și merită această elită politică. O tolerează, o votează, o susține tacit. Dar această elită parcă devine prea curajoasă în a da vina pentru toate lucrurile care nu merg bine pe cetățeni. Și când se întâmplă acest lucru știm cu toții care pot fi consecințele: ori electoratul ignoră chemarea la vot, ori electoratul iese în stradă.

Știm că opoziția (comuniști, socialiști și mulți alții) au încercat să speculeze subiectul parafării Acordului de Asociere. Explicația lor inițială a fost următoarea: nu avem încredere în oficialii europeni pentru că ei tolerează o coaliție pro-europeană coruptă. Apoi au adus și alte argumente: ba că nu a fost făcut public textul Acordului de Asociere, ba că nu a fost tradus în limba rusă, ba că acesta contravine intereselor Republicii Moldova. Căutau nod în papură ca să creeze premize pentru instabilitate. Joaca de-a integrările regionale a continuat, iar rezultatul este referendumul din Găgăuzia.

Despre intenția de a organiza acest referendum se știa încă din toamnă. Doar că atunci autoritățile de la Chișinău erau preocupate de alte lucruri mai importante (paragraful unu al acestei postări). Între timp, găgăuzii și-au căutat liniștiți de propriile treburi locale. Capul era prea departe de picioare, ca să vadă în ce ape se bălăcesc acestea. Și în general, Chișinăul își amintește de sudul Republicii Moldova doar când trebuie să ajungă la Giurgiulești în port sau e vreo inundație pe la Gotești. În rest: Slavă Domnului că la Sud e mai mult secetă. De găgăuzi nimeni nu are nicio grijă, că doar se știe că aceștia au susținători externi (Rusia, Bulgaria, Turcia).

Iată că un referendum a trezit capul. Și-au amintit de Constituție și că ea este încălcată (art. 75 despre referendumuri). Și au început să se caute în bunghi unde au greșit. Au ajuns și la o concluzie: ne lipsește o strategie de comunicare cu cetățenii – o strategie despre integrarea în Uniunea Europeană.

Cât ai noștri aleși mai cască (abia au deschis ochii, trebuie să se întindă și să caște – așa e construit omul) Uniunea Europeană ne tot cocoloșește cu atenții de tot felul: ba un discurs politic în susținerea Republicii Moldova, ba niște fonduri pentru proiecte, ba niște vizite, ba comunicatori speciali, capabili să discute și cu comuniștii (asta așa, în caz de ceva, pentru viitoare alegeri parlamentare). Între timp ai noști au terminat de căscat, s-au întins și acum cică vor începe să comunice cu cetățenii despre integrarea europeană, să le-o explice pe puncte, să le vorbească despre consecințe, avantaje, provocări, cifre, standarde, vize.

Eu în calitate de cetățean mă întreb: oare nu mă cred ei pe mine așa un pic retardă? Cum adică abia acum, după cinci ani de AIE - 1, AIE – 2 și o Coaliție Pro-Europeană încă aflată la guvernare, ei s-au gândit să îmi spună ce e cu această integrare europeană? Dacă eram retarzi și nu înțelegeam noi nu îi votam de două sau trei ori, sau de câte ori a fost nevoie!

Eu nu cred că așa numiții comuniști de prin părțile noastre nu doresc să circule slobod prin Europa. Mulți din ei și-au trimis ordaslele la studii prin țări europene depravate, ne-ortodoxe.

Dragi aleși, strategia de comunicare nu trebuie să fie doar procesele de integrare europeană. Ea trebuie să fie și despre gazele ne-ieftine din Federația Rusă, despre inflația din Kazahstan, despre costurile integrării într-o posibilă Uniune Eurasiatică, despre rezultatele prezenței noastre în Comunitatea Statelor Independente, despre cum se vor lua deciziile în cadrul Uniunii Eurasiatice și despre cât de confuză este treaba cu procesul decizional din Uniunea Vamală, despre cui aparține de fapt datoria de peste 5 mlrd de dolari SUA pentru gaze (Republicii Moldova sau Moldovagaz?), despre acea listă cu agenți economici din Republica Moldova (proprietari de fabrici de vin, care să par că nu prea sunt moldoveni) a căror produse alcoolice au fost interzise pe piețele ruse, despre Ucraina și ”frății”.

Nu ne mai hrăniți cu atâția gogoși! Degrabă o să începem să vomităm!