Gogoși!

haisagatim.ro
Pentru Republica Moldova Summit-ul de la Vilnius a fost un succes. Am parafat Acordul de Asociere. Partenerii europeni au recunoscut progresele înregistrate de autoritățile de la Chișinău. Totul a funcționat perfect și conform scenariului. Dar nu pentru mult timp.

De la Summit-ul de la Vilnius au trecut doar două luni și jumătate, iar în Republica Moldova lucrurile o iau razna. De sub ambalajul frumos, pro-european, ies la iveală referendumuri pentru integrare în Uniune Vamală, pentru ieșire din componența Republicii Moldova, dar și tot mai multe provocări din regiunea transnistreană.               
   
Viitorul Republicii Moldova este în/sau alături de Europa. Aceasta este convingerea mea atât în calitate de cătățean al acestui stat, dar și în calitate de cercetător, care a făcut interviuri de cercetare și a vorbit cu decidenți politici și reprezentanți ai societății civile din toate cele șase state membre ale Parteneriatului Estic. Argumentele vin din lecturi, interviuri, cifre, discuții, dezbateri. Și toate îmi spun că avem o problemă: una de percepție corectă a ceea ce înseamnă principii, valori, democrație, dezvoltare economică, standarde, norme, reguli și mai ales modele de integrare regională. Și problema nu e doar a cetățenilor, dar și a celor care se auto-numesc ”aleși ai poporului.”

Cetățenii Republicii Moldova sunt tratați cu neîncredere de către autorități. Neîncrederea se referă la capacitatea lor de a înțelege în ce direcție o ia Republica Moldova. Comportamentul ”aleșilor poporului” poate că este îndreptățit și asta deoarece alegătorii reacționează parcă în reluare, fiind ghidați de o telecomandă invizibilă. Alegătorii au acceptat demult că-și merită această elită politică. O tolerează, o votează, o susține tacit. Dar această elită parcă devine prea curajoasă în a da vina pentru toate lucrurile care nu merg bine pe cetățeni. Și când se întâmplă acest lucru știm cu toții care pot fi consecințele: ori electoratul ignoră chemarea la vot, ori electoratul iese în stradă.

Știm că opoziția (comuniști, socialiști și mulți alții) au încercat să speculeze subiectul parafării Acordului de Asociere. Explicația lor inițială a fost următoarea: nu avem încredere în oficialii europeni pentru că ei tolerează o coaliție pro-europeană coruptă. Apoi au adus și alte argumente: ba că nu a fost făcut public textul Acordului de Asociere, ba că nu a fost tradus în limba rusă, ba că acesta contravine intereselor Republicii Moldova. Căutau nod în papură ca să creeze premize pentru instabilitate. Joaca de-a integrările regionale a continuat, iar rezultatul este referendumul din Găgăuzia.

Despre intenția de a organiza acest referendum se știa încă din toamnă. Doar că atunci autoritățile de la Chișinău erau preocupate de alte lucruri mai importante (paragraful unu al acestei postări). Între timp, găgăuzii și-au căutat liniștiți de propriile treburi locale. Capul era prea departe de picioare, ca să vadă în ce ape se bălăcesc acestea. Și în general, Chișinăul își amintește de sudul Republicii Moldova doar când trebuie să ajungă la Giurgiulești în port sau e vreo inundație pe la Gotești. În rest: Slavă Domnului că la Sud e mai mult secetă. De găgăuzi nimeni nu are nicio grijă, că doar se știe că aceștia au susținători externi (Rusia, Bulgaria, Turcia).

Iată că un referendum a trezit capul. Și-au amintit de Constituție și că ea este încălcată (art. 75 despre referendumuri). Și au început să se caute în bunghi unde au greșit. Au ajuns și la o concluzie: ne lipsește o strategie de comunicare cu cetățenii – o strategie despre integrarea în Uniunea Europeană.

Cât ai noștri aleși mai cască (abia au deschis ochii, trebuie să se întindă și să caște – așa e construit omul) Uniunea Europeană ne tot cocoloșește cu atenții de tot felul: ba un discurs politic în susținerea Republicii Moldova, ba niște fonduri pentru proiecte, ba niște vizite, ba comunicatori speciali, capabili să discute și cu comuniștii (asta așa, în caz de ceva, pentru viitoare alegeri parlamentare). Între timp ai noști au terminat de căscat, s-au întins și acum cică vor începe să comunice cu cetățenii despre integrarea europeană, să le-o explice pe puncte, să le vorbească despre consecințe, avantaje, provocări, cifre, standarde, vize.

Eu în calitate de cetățean mă întreb: oare nu mă cred ei pe mine așa un pic retardă? Cum adică abia acum, după cinci ani de AIE - 1, AIE – 2 și o Coaliție Pro-Europeană încă aflată la guvernare, ei s-au gândit să îmi spună ce e cu această integrare europeană? Dacă eram retarzi și nu înțelegeam noi nu îi votam de două sau trei ori, sau de câte ori a fost nevoie!

Eu nu cred că așa numiții comuniști de prin părțile noastre nu doresc să circule slobod prin Europa. Mulți din ei și-au trimis ordaslele la studii prin țări europene depravate, ne-ortodoxe.

Dragi aleși, strategia de comunicare nu trebuie să fie doar procesele de integrare europeană. Ea trebuie să fie și despre gazele ne-ieftine din Federația Rusă, despre inflația din Kazahstan, despre costurile integrării într-o posibilă Uniune Eurasiatică, despre rezultatele prezenței noastre în Comunitatea Statelor Independente, despre cum se vor lua deciziile în cadrul Uniunii Eurasiatice și despre cât de confuză este treaba cu procesul decizional din Uniunea Vamală, despre cui aparține de fapt datoria de peste 5 mlrd de dolari SUA pentru gaze (Republicii Moldova sau Moldovagaz?), despre acea listă cu agenți economici din Republica Moldova (proprietari de fabrici de vin, care să par că nu prea sunt moldoveni) a căror produse alcoolice au fost interzise pe piețele ruse, despre Ucraina și ”frății”.

Nu ne mai hrăniți cu atâția gogoși! Degrabă o să începem să vomităm!



4 comentarii:

Anonim spunea...

problema e acolo ca au o tara dar nu au instructiuni de folosinta pentru ea! :)
Ce bine se vede cum lipsesc elitele decimate de Stalin si cei de dupa el.
Si nici nu au fost in stare sa isi incropeasca altele nici dupa 20 de ani!

Angela Grămadă spunea...

Asta cam asa. Elita politica este varza. :)

Anonim spunea...

Acum intrebarea de 100 puncte! Oare trimite rusnacul armata in Crimeea?!

Bucuresti servicii spunea...

SE VA ALEGE PRAFU SI DE CONDUCERE