Sunt de câteva zile în Georgia, iar miturile despre conflictul din Abhazia şi Osetia de Sud încep să se spargă în altele mai mici, dar mai numeroase. Un lucru am înţeles: nu este cazul să comparăm diferendul dintre Georgia cu Rusia cu cel dintre Republica Moldova şi Rusia. Modalitatea de abordare este diferită, chiar dacă logica creării de enclave în spaţiul ex-sovietic prin directive de la Kremlin a avut aceeaşi matriţă.
Rusificare forţată, pasportizare, supunere economică, dependenţă energetică şi control politic - iată formula "succesului" într-un conflict de acest gen. Nu pot să nu mă întreb, totuşi: pentru ce, care-i miza isteriei controlului asupra acestor zone? Oare randamentul pe termen lung va fi mai mare decât ne imaginăm? Se merită investiţia în instabilitate?
Pe de altă parte avem o Turcie al cărui rol regional creşte... . Creşte încet, dar sigur, transformându-se în putere regională în afara unei Europe care a tot ignorat potenţialul economic şi politic al Istanbulului. Acum turcii negociază cu toţi şi cam tot ce se poate prin zona Caucazului.
A! Şi era să uit: tot aici avem un Azerbaijan plin de sine, adică de petrol, care îşi permite luxul de a le spune tuturor că la ei e aurul negru şi cu noi ar trebui să negociaţi. Politica lor externă este construită din aur negru. Dar există o mică problemă: acest aur este limitat... în timp şi spaţiu .
Am aproximativ 20 de pagini cu notiţe ... în doar două zile... .
Politica nu este un domeniu static, este mai degrabă ceva dinamic ... deci nu ne vom plictisi în Caucaz... .
Notă: Vizita în ţările din Caucazul de Sud, care a permis realizarea acestui material a fost organizată de Fundaţia Soros România în cadrul Programului Promovarea valorilor europene în bazinul Mării Negre.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu