Spațiu în așteptare...

prowallpapers.ro 

Întotdeauna am fost de părere că cel mai mult și mai mult la Chișinău se autocenzurează vicepremierul Eugen Carpov. Este de înțeles. Funcția, responsabilitatea. 

Astăzi a oferit un nou interviu postului de radio Europa Liberă. Mi-a plăcut mult acest schimb de replici:

”Europa Liberă: Insistam să ne răspundeţi dacă acceptă Tiraspolul să se discute un eventual proiect de statut pentru regiunea transnistreană?

Eugen Carpov: „Până acum am avut declaraţii publice ale unor reprezentanţi din Tiraspol care au negat această propunere.”

Europa Liberă: De ce nu ar fi în interesul lor să se discute şi această chestiune?

Eugen Carpov: „Eu sunt convins că este în interesul comunităţii din stânga Nistrului să se discute şi această chestiune. Pentru că, de fapt, obţinerea unui statut juridic este acea intrare în legalitate pentru fiecare cetăţean în parte, pentru fiecare companie care se află în regiunea din stânga Nistrului. Este o revenire la normalitate şi posibilitatea de a se dezvolta în conformitate cu cerinţele timpului. Spre regret, realităţile din regiunea transnistreană au rămas la nivelul mentalităţii de după conflictul armat care a avut loc în anul 92. Eu cred că trebuie să depăşim aceste stereotipuri, să deschidem ochii, să vedem că suntem în secolul 21, şi să încercăm să ajutăm populaţia din stânga Nistrului cu soluţii adecvate.”

Europa Liberă: Negociatorul de acolo ce vă spune? Este disponibilă partea tiraspoleană să discute această problemă?

Eugen Carpov: „Negociatorul de acolo a făcut declaraţii că deocamdată nu sunt gata. Dar aceasta este opinia dânşilor. Există şi alţi participanţi în formatul „5+2” care sprijină, de fapt, poziţia autorităţilor de la Chişinău.””

Paranoia mea sau subtilitatea lui Carpov? Nici nu știu care dintre cele două este mai puternică... .

La prima întrebare Eugen Carpov pune problema statutului regiunii în grădina unor reprezentanți de la Tiraspol, cu care discută de la data de 14 ianuarie 2011, când și-a asumat funcția de vicepremier. La a doua întrebare aruncă problema în grădina comuniății din stânga Nistrului și ne vorbește despre interesele ei, de parcă ar negocia direct cu aceasta. Dar problema e că vicepriemierul discută tot cu așa numiții reprezentanți ai comunității. Interesele sunt ale reprezentanților, nu ale oamenilor simpli. Reprezentanții nu acceptă să se discute despre statutul regiunii.

Valentina Ursu insistă și îl aduce pe Carpov înapoi la piticii din grădina reprezentanților de la Tiraspol și vicepremierul moldovean este condamnat să recunoască faptul că negociatorul de acolo nu este gata să negocieze. Comunitatea tace. Ea a gura sigilată. Sigilată cu interesele reprezentanților de pe ambele maluri ale Nistrului.

Am putea să numărăm și participanții din formatul ”5+2” care sprijină poziția autorităților de la Chișinău. OSCE? Hm, ei mai mult sprijină Eli-Pili să nu falimenteze. Ucraina? Nu m-aș baza prea mult. Ei oscilează: când cu rușii, când cu europenii, ca să nu zic nemții, iar mai nou și cu chinezii. M-aș bucura dacă s-ar putea sprijini ei pe ei. Măcar. Rusia? Niciodată neoficial, că oficial se poate orice de declarat, exact ca în filmul cu desene animate din copilăria mea: ”Dragă, o să-ți dăruiesc stelele de pe cer!” Dar nu se știe la care paște al cailor... . Nu se precizează. Ce a mai rămas? UE, SUA? Acestea doar au primit bilet în sală să se uite la spectacol, că de intervenit nu prea au cum să intervină. Trebuie să le alimentezi interesul să se implice. Și uite aici diplomația de la Chișinău ar trebui să-și pună osul la contribuție: să ridice nivelul de interes pentru soluționarea conflictului, dar nu să aștepte până va fi gata negociatorul de la Tiraspol să discute despre statutul regiunii. Mie mi s-ar părea normal să nu-i dau timp de gândire pentru argumente suplimentare în favoarea ideii de respublikă independentă.