Ne unește, ne desparte...

În anul 2012 scriam că există un stat unde minoritățile etnice se simt mai bine decât în țara lor de origine. Acest stat era, dar și este, Republica Moldova. În Ucraina lucrurile, deși evoluau într-o anumită direcție, stăteau altfel. Modificările legislative se făceau în direcția avantajării unei singure minorități: cea rusă. Încerc să nu am o problemă cu rușii și mă rezum doar la a nu fi de acord cu politica externă a Federației Ruse în spațiul ex-sovietic.

Subiectul minorităților a intrat iarăși în gura lumii. Cauza: decizia Radei de la Kiev de a anula controversata Lege despre politica lingvistică, adoptată în primăvara anului 2012. Primii care au sărit ca arși acum împotriva anulării acesteia au fost internauții din Republica Moldova, care îi acuză pe ucraineni că s-au apucat să facă în țara lor curățenie, dar au început cu românii. Mesajul a fost preluat de către internauții români: în anumite momente de unitate chiar nu ducem lipsă. Și stau și mă întreb, și-i întreb și pe concetățenii mei, dacă această lege era în vigoare în Republica Moldova și era anulată care ar fi fost atitudinea lor față de autorități și față de drepturile minorităților? ”Bravo celor de la putere! Asta meritați, rușilor!” Anume aceasta fi fost reacția și nimeni nu ar fi avut niciun regret că cineva a lovit cu piciorul într-o valoare europeană.

Poate este inoportun acum să dezbatem acest subiect, când Ucraina ar trebui să ne intereseze din cauza Crimeei mai mult și a unei posibile intervenții militare rusești pe teritoriul statului vecin. Dar pentru a mai elimina puțin din ipocrizia specifică nouă, cred că se cer măcar câteva explicații cu privire la politica lingvistică și luarea în calcul, cel puțin, a contextului în care acest act legislativ a fost adoptat.

Acordarea mai multor drepturi și libertăți minorităților a fost unul din punctele forte ale platformei electorale a lui Victor Ianukovici în anul 2010. Era momeala. Era o strategie bună pentru a-și asigura electoratul rus de partea sa. Românii din Cernăuți și ”moldovenii” (din regiunea Odessa, căci anume acest lucru a făcut această lege: a legalizat existența limbii moldovenești pe teritoriul Ucrainei) erau neimportanți în acest exercițiu electoral. Totuși și ei au intrat în joc. Să-i învinuim nu putem. Acțiunile lor au o logică: sperau că vor obține instrumente pentru a-și apăra identitatea națională. Ca și mulți alții, românii s-au lăsat cuprinși de emoție și au împins undeva pe planul doi prosperitatea economică. L-au crezut pe Ianukovici. Îmi pare rău să o spun: degeaba.

Un simplu exercițiu de memorie ar trebui să ne facă să ne amintim că această lege a fost supusă dezbaterilor publice abia în anul 2012. Nu imediat după alegeri, dar când Ucraina deja intra în declin economic. Unii ar spune că din cauza crizei economice mondiale. Eu zic că problema mai degrabă a fost lipsa de soluții pentru probleme economice și sociale și preocuparea de propia bunăstare economică, ca să nu zic preocupare de a-și fura propria țară. Poporul între timp se poate hrăni cu valori europene, adică limbă. Știu că sunt cinică. Dar e nevoie de acest cinism.

Cel mai grav era în acel moment faptul că nici opoziția nu avea o soluție sau o strategie și și-a prins urechile în această dispută a limbii, fără să se gândească la consecințele pe termen lung a adoptării pripite a unei legi cu un conținut controversat, care nu corespundea de facto standardelor europene, deci nu avea nimic în comun cu vreo valoare europeană, și care avantaja o singură minoritate pe cea rusă. Românilor legea nu le-a adus schimbări. Dacă nu mă credeți, atunci cifrele vorbesc de la sine: în 13 din 27 de regiuni limba rusă devine a doua limbă oficială în instituțiile publice. Da! Anume despre instituții publice este vorba. Legea nu este despre școli, așa cum cred unii români din România, care nu au idee ce se întâmplă la vecinii lor.

Presa rusă face trimitere la reacțiile autorităților din Ungaria, România și Bulgaria[1] sau chiar și a celor din Grecia[2], spunând că acestea judecă acțiunile noii conduceri de la Kiev. Nu știu dacă acestea le judecă. Mai degrabă par să se arate a fi îngrijorate[3] și preocupate, dar speră că va fi adoptată o nouă lege, care să asigure condiții egale pentru toate minoritățile și nu va scoate în față o etnie în detrimentul alteia. În acest caz, presa rusă ar face bine să nu mai arunce gaz pe foc într-o țară care și așa arde și de care spun că le pasă.

Deși ceea ce se întâmplă în Crimeea în aceste momente creează multe probleme noilor autorități, acestea nu evită subiectul supus dezbaterii în această postare. Președintele Radei Supreme, Alexandr Turchynov, cel care îndeplinește și funcția de președinte interimar al statului ucrainean, a dat instrucțiuni să fie pregătit noul proiect de Lege ”Despre limbă”. Acest proiect de lege trebuie să fie elaborat în cel mai scurt timp și să fie echilibrat: ”În el trebuie să fie luate în considerare interesele Vestului și Estului, a tuturor grupurilor etnice și a tuturor minorităților.”[4] Chiar presa rusă scrie că Înaltul Comisar pentru Minorități al OSCE, Astrid Thors[5], va vizita Kievul. Foarte bine! Excelent chiar! Acest lucru ar putea să contribuie la responsabilizarea celor care se vor ocupa de elaborarea acestui proiect de lege. ”În aceste momente cruciale în istoria sa, Ucraina are nevoie de lideri, legi și politici care să unească mai degrabă decât să divizeze.”[6]

Dacă vrei să unești, desigur că trebuie să faci și ceea ce nu place unora: anulezi elementele care creează premize pentru dispute. Vorbești în rusă dacă ești ucrainean și vorbești în ucraineană dacă ești rus. Nu acum, mai târziu, oricum ar fi ieșit la suprafață toate aceste divergențe.

Desigur nu este bine că au început cu limba să își construiască un nou viitor ucrainenii. Dar cine garantează că mai târziu această lege nu ar fi creat premize pentru reizbucnirea violențelor, a conflictelor între Est și Vest, între ruși și ceilalți locuitori ai Ucrainei? Nimeni. Și dacă nu mă credeți pe mine, atunci vedeți ce spun românii din Cernăuți despre această lege.[7]

Democrație nu înseamnă neapărat să calci peste majoritate sau peste altă minoritate ca să ieși tu în față, așa cum își imaginează unii[8]. Înseamnă drepturi și condiții de dezvoltare egale pentru toți. Înseamnă căutarea unui compromis și înțelegerea nevoilor vecinului. Nu doar în campanii electorale. Cetățeanul nu reînvie o dată la patru ani ca să-și pună votul pe un buletin. El trăiește și între campanii electorale. Mănâncă și vorbește în mod continuu, până îl cheamă cineva acolo sus la El.

Am primit multe acuzații de la diferite persoane precum că m-aș fi solidarizat cu dușmanul românilor, adică cu Ucraina. Am primit link-uri de la ruși, care căutau să-mi zgândăre solidaritatea: ”Ia privește pe cine aperi, dar iată că și pe ai voștri îi afectează!!!”

Nicio șansă. Eu am rude în Ucraina. În regiunea Odessa. Foarte aproape de Crimeea. Mă preocupă soarta lor. Și dacă cineva crede că îmi poate da indicații cu cine să mă aliez și cui să-i plâng de milă, se înșeală amarnic, crezând că poate să aibă vreo șansă în acest sens. Vreau un trai mai bun pentru rudele și prietenii mei din Ucraina, vreau norme și standarde, legi care să funcționeze și să nu atenteze la prosperitatea lor materială și personală, vreau ca drepturile lor să fie asigurate și promovate și de iure, și de facto, nu selectiv și nu doar în favoarea unui singur vecin și nu doar între campanii electorale.

---

[1] http://vz.ru/news/2014/2/26/674421.html

[2] http://itar-tass.com/mezhdunarodnaya-panorama/1004051

[3] http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/MAE+transmite+Ucrainei+ca+este+preocupat+de+posibila+deteriorare

[4] http://www.pravda.com.ua/rus/news/2014/02/27/7016552

[5] http://ria.ru/world/20140227/997417068.html

[6] http://www.osce.org/hcnm/115643

[7] http://www.moldova.org/jurnalist-roman-din-cernauti-despre-revolutia-din-ucraina-si-legea-domeniului-lingvistic-interviu

[8] http://www.msrs.ru/ournews/2014-02-14

Gogoși!

haisagatim.ro

Pentru Republica Moldova Summit-ul de la Vilnius a fost un succes. Am parafat Acordul de Asociere. Partenerii europeni au recunoscut progresele înregistrate de autoritățile de la Chișinău. Totul a funcționat perfect și conform scenariului. Dar nu pentru mult timp.

De la Summit-ul de la Vilnius au trecut doar două luni și jumătate, iar în Republica Moldova lucrurile o iau razna. De sub ambalajul frumos, pro-european, ies la iveală referendumuri pentru integrare în Uniune Vamală, pentru ieșire din componența Republicii Moldova, dar și tot mai multe provocări din regiunea transnistreană.               

   

Viitorul Republicii Moldova este în/sau alături de Europa. Aceasta este convingerea mea atât în calitate de cătățean al acestui stat, dar și în calitate de cercetător, care a făcut interviuri de cercetare și a vorbit cu decidenți politici și reprezentanți ai societății civile din toate cele șase state membre ale Parteneriatului Estic. Argumentele vin din lecturi, interviuri, cifre, discuții, dezbateri. Și toate îmi spun că avem o problemă: una de percepție corectă a ceea ce înseamnă principii, valori, democrație, dezvoltare economică, standarde, norme, reguli și mai ales modele de integrare regională. Și problema nu e doar a cetățenilor, dar și a celor care se auto-numesc ”aleși ai poporului.”

Cetățenii Republicii Moldova sunt tratați cu neîncredere de către autorități. Neîncrederea se referă la capacitatea lor de a înțelege în ce direcție o ia Republica Moldova. Comportamentul ”aleșilor poporului” poate că este îndreptățit și asta deoarece alegătorii reacționează parcă în reluare, fiind ghidați de o telecomandă invizibilă. Alegătorii au acceptat demult că-și merită această elită politică. O tolerează, o votează, o susține tacit. Dar această elită parcă devine prea curajoasă în a da vina pentru toate lucrurile care nu merg bine pe cetățeni. Și când se întâmplă acest lucru știm cu toții care pot fi consecințele: ori electoratul ignoră chemarea la vot, ori electoratul iese în stradă.

Știm că opoziția (comuniști, socialiști și mulți alții) au încercat să speculeze subiectul parafării Acordului de Asociere. Explicația lor inițială a fost următoarea: nu avem încredere în oficialii europeni pentru că ei tolerează o coaliție pro-europeană coruptă. Apoi au adus și alte argumente: ba că nu a fost făcut public textul Acordului de Asociere, ba că nu a fost tradus în limba rusă, ba că acesta contravine intereselor Republicii Moldova. Căutau nod în papură ca să creeze premize pentru instabilitate. Joaca de-a integrările regionale a continuat, iar rezultatul este referendumul din Găgăuzia.

Despre intenția de a organiza acest referendum se știa încă din toamnă. Doar că atunci autoritățile de la Chișinău erau preocupate de alte lucruri mai importante (paragraful unu al acestei postări). Între timp, găgăuzii și-au căutat liniștiți de propriile treburi locale. Capul era prea departe de picioare, ca să vadă în ce ape se bălăcesc acestea. Și în general, Chișinăul își amintește de sudul Republicii Moldova doar când trebuie să ajungă la Giurgiulești în port sau e vreo inundație pe la Gotești. În rest: Slavă Domnului că la Sud e mai mult secetă. De găgăuzi nimeni nu are nicio grijă, că doar se știe că aceștia au susținători externi (Rusia, Bulgaria, Turcia).

Iată că un referendum a trezit capul. Și-au amintit de Constituție și că ea este încălcată (art. 75 despre referendumuri). Și au început să se caute în bunghi unde au greșit. Au ajuns și la o concluzie: ne lipsește o strategie de comunicare cu cetățenii – o strategie despre integrarea în Uniunea Europeană.

Cât ai noștri aleși mai cască (abia au deschis ochii, trebuie să se întindă și să caște – așa e construit omul) Uniunea Europeană ne tot cocoloșește cu atenții de tot felul: ba un discurs politic în susținerea Republicii Moldova, ba niște fonduri pentru proiecte, ba niște vizite, ba comunicatori speciali, capabili să discute și cu comuniștii (asta așa, în caz de ceva, pentru viitoare alegeri parlamentare). Între timp ai noști au terminat de căscat, s-au întins și acum cică vor începe să comunice cu cetățenii despre integrarea europeană, să le-o explice pe puncte, să le vorbească despre consecințe, avantaje, provocări, cifre, standarde, vize.

Eu în calitate de cetățean mă întreb: oare nu mă cred ei pe mine așa un pic retardă? Cum adică abia acum, după cinci ani de AIE - 1, AIE – 2 și o Coaliție Pro-Europeană încă aflată la guvernare, ei s-au gândit să îmi spună ce e cu această integrare europeană? Dacă eram retarzi și nu înțelegeam noi nu îi votam de două sau trei ori, sau de câte ori a fost nevoie!

Eu nu cred că așa numiții comuniști de prin părțile noastre nu doresc să circule slobod prin Europa. Mulți din ei și-au trimis ordaslele la studii prin țări europene depravate, ne-ortodoxe.

Dragi aleși, strategia de comunicare nu trebuie să fie doar procesele de integrare europeană. Ea trebuie să fie și despre gazele ne-ieftine din Federația Rusă, despre inflația din Kazahstan, despre costurile integrării într-o posibilă Uniune Eurasiatică, despre rezultatele prezenței noastre în Comunitatea Statelor Independente, despre cum se vor lua deciziile în cadrul Uniunii Eurasiatice și despre cât de confuză este treaba cu procesul decizional din Uniunea Vamală, despre cui aparține de fapt datoria de peste 5 mlrd de dolari SUA pentru gaze (Republicii Moldova sau Moldovagaz?), despre acea listă cu agenți economici din Republica Moldova (proprietari de fabrici de vin, care să par că nu prea sunt moldoveni) a căror produse alcoolice au fost interzise pe piețele ruse, despre Ucraina și ”frății”.

Nu ne mai hrăniți cu atâția gogoși! Degrabă o să începem să vomităm!

Maidanul Online

www.onlinemaidan.com

Aici puteti sa vedeti ce se intampla in Ucraina: ONLINEMAIDAN.COM

În ce direcție o va lua economia Rusiei?

Angela Gramada Blog

Institutul Gaidar din Federația Rusă a făcut prognoze despre modul în care va evolua economia Rusiei în următorii doi ani. Potrivit acestui studiu, în următorii doi ani se va putea observa o activitate economică în general scăzută, dar și o evoluție ușoară în ceea ce privește creșterea economică. Acest lucru se va datora măsurilor luate de către guvern pentru a îmbunătăți starea climatului investițional. 

Totuși, și în continuare economia rusă va rămâne a fi dependentă de prețurile promovate pe piețele internaționale la petrol (mai mult de 100$/baril) și menținerii la același nivel a cererii la resursele naturale destinate exportului (în cantități fizice). Dacă, însă, prețul la produsele petroliere va scădea sub 80$/baril, experții Institutului Gaidar prognozează un alt scenariu, care va avea drept consecințe scăderea ritmului de creștere economică și devalorizarea monedei naționale.

Mai multe detalii puteți afla AICI.

Ucraina: toți și-o doresc, dar prea puțini știu cum să și-o câștige

În cadrul lucrărilor celei de-a 50-ea Conferințe de la Munchen ministrul afacerilor externe al Federației Ruse, Sergey Lavrov, a declarat că în ultima perioadă proiectul Parteneriatului Estic a devenit un simbol al diferențelor de viziuni între Rusia și UE. Oficialul rus a mai adăugat că încă din perioada lansării acestui proiect Moscova a pledat pentru dialog, transparență și luarea în calcul a intereselor pe care le are atât Federația Rusă, cât și Uniunea Europeană în relația cu vecinii din Europa de Est și Caucazul de Sud. Potrivit aceluiași Sergey Lavrov, abia acum Bruxelles-ul a înțeles importanța unui asemenea dialog. La același eveniment au participat și reprezentanții partidelor de opoziție din Ucraina. (Mid.ru, Carnegie Europe, The Observer)

Pentru: www.eapr.ro

Euromaidan: cauze

Decizia șefului statului ucrainean, Victor Ianukovici, de a nu semna în cadrul Summit-ului de la Vilnius, noiembrie 2013, Acordul de Asociere cu UE a trezit numulțumirea cetățenilor ucraineni. Aceștia au ieșit în stradă chiar la data de 22 noiembrie 2013, atunci când Victor Ianukovici a anunțat suspendarea procesului de semnare a Acordului de Asociere al Ucrainei la Uniunea Europeană. În timp protestele și-au mărit amploarea și au cuprins toată țara. Deciziile luate de autoritățile ucrainene pe parcursul celor două luni de proteste au scos la iveală mai multe probleme. Printre acestea putem să enumerăm: incapacitatea guvernului de a gestiona o situație de criză, funcționarea deficitară a instituțiilor statului, disfuncționalități ale institutelor democratice, lipsa unui consens național în ceea ce privește direcția de politică externă a țării, starea gravă a economiei ucrainene și lipsa soluțiilor pentru redresarea indicatorilor macroeconomici, îndatorarea externă mare a țării, care poate să producă default-ul.

”Euromaidanul” – denumirea simbolică a actualelor proteste (protestele de la finele anului 2004 nu au avut prefixul Euro- în față) - s-a transformat în timp. Manifestanții nu mai militează doar pentru parcursul european al țării, inclus de altfel în documentele oficiale, cât mai ales pentru reforme, transparență în procesul de luare a deciziilor, lupta împotriva corupției, responsabilizarea elitei politice atât a celei aflate la guvernare, cât și a reprezentanților partidelor aflate în opoziție. Practic, Euromaidanul cere instrumentele necesare pentru a-și controla elita politică, contestând legitimitatea și capacitatea actualei guvernări de a-și asuma gestionarea afacerilor statului.

Despre posibilitatea declanșării unor proteste în Ucraina s-a vorbit de mai multe ori în timpul mandatului prezidențial al lui Victor Ianukovici. În anul 2012, cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare, experții ucraineni nu excludeau în analizele lor posibilitatea declanșării unui război civil. Cetățenii ucraineni comparau situația economică și socială din perioada președintelui Victor Iușcenko cu cea din perioada actualului șef al statului. În doi ani, perioada 2010 – 2012, starea economiei naționale s-a înrăutățit și mai mult. Atât opoziția, cât și guvernarea se arăta a fi preocupată mai mult de probleme identitare și mai puțin de situația economică. Amânarea revoltelor și a protestelor sociale s-a datorat promisiunilor făcute de actuala guvernare de a apropia cât mai mult Ucraina de Uniunea Europeană. Măsurile adoptate de către autorități pe tot parcursul anului 2013, adică imediat după reuniunea Consiliului Ucraina – Uniunea Europeană din 25 februarie 2013, au alimentat încrederea cetățenilor ucraineni în parcursul european irevocabil al țării lor. În consecință, Ucraina nu doar a rezistat presiunilor economice impuse de Federația Rusă în vara anului 2013, dar a reușit să se apropie foarte mult de momentul semnării Acordului de Asociere.

Euromaidanul: participanți și efecte

Potrivit presei din Ucraina, la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie 2013, în Piața Independenței (Maidan Nezalejnosti), care în timp s-a unit cu Piața Europei din Kiev, numărul protestatarilor ar fi atins cifra de 1 milion. Datele nu sunt confirmate de autoritățile ucrainene. Cert este un lucru: protestele au cuprins toată țara: de la Vest la Est. Supriza o constituie faptul că la Kiev se regăsesc și persoane din Est, care își doresc ca actuala guvernare să-și asume reforme politice și economice ferme. Alegătorii lui Viktor Ianukovici sunt în stradă. Perseverența cu care protestatarii apără Euromaidanul confirmă faptul că aceștia doresc schimbarea actualei elite politice cu una nouă. 

Euromaidanul a fost declanșat de elita intelectuală. În aceeași perioadă în stradă au ieșit și reprezentanții partidelor aflate în opoziție. Cele două tabere și-au unit forțele abia după primele măsuri luate de autorități (30 noiembrie 2013) pentru a elibera Piața Independenței de protestatari. Aceste acțiuni s-au soldat cu violențe. Ulterior au fost constatate și primele decese în rândul manifestanților. Mai mulți jurnaliști au fost agresați fizic. Între protestatari și reprezentanți ai forțelor de ordine s-au interpus fizic preoții (reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei – Patriarhia de Kiev, ai Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene, precum și cei ai Bisericii Catolice). În timp, protestatarilor li s-au alăturat și veteranii războiului din Afganistan, alte mișcări sociale, printre care se regăsesc și ultrașii – fanii cluburilor de fotbal din Ucraina. Cei din urmă și-au asumat misiunea de a îi neutraliza pe așa numiții Titușki – tineri cu figură sportivă, care sunt plătiți pentru a provoca violențe între protestatarii pașnici și forțele de ordine.

Opoziția:

Protestele din Kiev din ultimele două luni au arătat că principalele forțe ale opoziției se organizează și reacționează greu. În primele zile ale Euromaidanului aceștia erau aproape invizibili. Mulțimea s-a organizat singură, iar liderii Batykovschina (Blocul Iuliei Timoșenko), UDAR (condus de Vitali Klichko) și Svoboda (condus de Oleh Tyahnybok) erau aproape invizibili. Doar după evenimentele din 30 noiembrie 2013, cele două tabere s-au unit și au adoptat același discurs. Mai mult, oligarhii care susțin partidele de opoziție sunt cei care îi asigură pe protestatarii din Piața Independenței cu produse alimentare, medicamente și alte lucruri necesare pentru a rezista temeraturilor scăzute.

După 16 ianuarie 2014, când au avut loc noi ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine (cauzate de votarea legilor care interzic protestele și califică societatea civilă drept agenți străini), Euromaidanul a produs un lider. Vitalii Klichko a reușit să se evidențieze printre ceilalți reprezentanți ai opoziției, intervenind ferm între forțele de ordine și protestatari.

El și-a asumat misiunea de a reîncepe negocierile cu actuala guvernare. Iar mai târziu acestuia i s-au alăturat și ceilalți lideri ai partidelor de opoziție. Consultarea cu Euromaidanul după fiecare rundă de negocieri cu Viktor Ianukovici este o strategie bună. Astfel, se construiește o relație de încredere între elita politică aflată în opoziție și cetățenii care protestează pașnic.

Disputa dintre Vest și Est

Discuțiile despre posibila destrămare a Ucrainei sunt nu doar inoportune în aceste momente dificile, dar și neproductive. În primul rând, este greu de crezut că acest scenariu ar putea să fie susținut de vreo forță politică ucraineană. În al doilea rând, nici Rusia, nici alt partener extern al Ucrainei nu dorește să se confurnte cu o asemenea situație. Secesiunea Ucrainei va fi evitată de toate părțile care au interese în regiune. Stabilitarea politică a acestui actor o poate influența pe cea a regiunii și nemijlocit poate să producă efecte pozitive. Desigur, la nivel regional sunt atestate viziuni și percepții diferite, dar nicio parte implicată în această dispută nu va acționa în direcția punerii în aplicare unui scenariu secesionist.

Sancțiunile economice

După utilizarea forței împotriva protestatarilor și adoptarea la data de 16 ianuarie 2014 a legilor controversate cu privire la interzicerea protestelor, posibilitatea introducerii sancțiunilor economice împotriva Ucrainei a devenit o soluție tot mai des vehiculată atât la Bruxelles, Washington, cât și la Kiev. Evident, cei care se fac responsabili de utilizarea forței împotriva protestatarilor pașnici trebuie să fie pedepsiți. Însă, dacă vor fi luate anumite măsuri în acest sens, ele nu trebuie să aibă consecințe negative asupra cetățenilor ucraineni, care pledează deschis pentru un parcurs democratic al țării lor. Sancțiunile împotriva Ucrainei nu sunt o soluție. Sancțiunile împotriva unor indivizi, care sunt direct responsabili de violențe prin acțiune sau inacțiune, sunt recomandate.

Regândirea Parteneriatului Estic

Revenind la lucrările Conferinței de la Munchen, care a avut loc la începutul lunii februarie curent, trebuie să fie menționat aici faptul că situația din Ucraina a constituit punctul comun al discursurilor majorității participanților. O analiză atentă a declarațiilor oficialilor europeni sau ale oficialilor statelor membre ale Uniunii Europene conduc la ideea generală că UE trebuie să revizuiască proiectul Parteneriatului Estic. În fond, criza politică din Ucraina, care afectează stabilitatea politică și economică a regiunii, se referă și la efectele acestui proiect asupra societăților celorlalte state participante.

Moscova trebuie să fie ascultată și consultată. Cel puțin acesta este mesajul pe care l-a lansat Germania prin ministrul afacerilor externe, Frank-Walter Steinmeier, care a declarat la Munchen că este cazul ca Rusia să decidă cât de multe lucruri are în comun cu Europa. În timp ce ceilalți participanți au criticat acțiunile liderilor ruși în ceea ce privește spațiul ex-sovietic, Germania este printre puținii parteneri europeni care îndeamnă la luarea în considerare a intereselor Moscovei în regiune, fără a o exclude de la negocieri. Mai mult, conducătorul Comitetului Estic al economiei germane, Eckhard Cordes, este de părere că Germania ar trebui să se implice mai mult în soluționarea crizei politice de la Kiev în calitate de mediator. Pentru ca acest lucru să devină posibil Germania ar trebui să creeze împreună cu Polonia o ”comisie de mediere” (DW cu referință la AFP).

La rândul lor, Stefan Fule si Catherine Ashton sunt de părere că Germania nu ar trebui să adopte o poziție diferită față de evenimentele din Ucraina, adică să-și inventeze un rol separat în acest stat sau în această situație concretă, ci ar trebui să se alinieze unui discurs unic european oficial (EUObserver). În acest caz concret diferența de opinie este produsă de anumiți reprezentanți ai elitei politice și economice germane și nu a Germaniei ca stat membru al Uniunii Europene. Berlinul insistă ca această criză să fie soluționată pe cale pașnică, din interior, prin asumarea unui dialog corect între actuala guvernare și liderii opoziției.

Fiind preocupată mai mult cu problemele interne din zona euro, cauzate de criza economică mondială, Bruxelles-ul a acordat mai puțină atenție proiectului Parteneriatului Estic în perioada 2010 – 2012. Startul bun a asigurat o continuitate proiectului. Însă, nu întotdeauna această continuitate a avut efecte pozitive. În mai multe din statele membre ale Parteneriatului Estic au apărut voci și forțe politice (de obicei partide care nu au depășit pragul electoral) care militează pentru aderarea acestor actori la proiectele regionale propuse de Federația Rusă: Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan (UV RBK) și Uniunea Eurasiatică (UEA). Cea mai interesantă observație care se cere a fi făcută aici o constituie faptul că aceste forțe politice care militează pentru aderarea la UV RBK se regăsesc în statele care au înregistrat cele mai mari performanțe în cadrul proiectului Parteneritului Estic: Republica Moldova, Ucraina, Armenia. Georgia constituie o excepție. Din cauza războiului ruso-georgian din vara anului 2008, discuțiile despre o eventuală aderare la inițiativele Rusiei lipsesc din spațiul public. Cu toate acestea, oficialii georgieni pledează pentru îmbunătățirea relațiilor bilaterale cu Moscova.

Aderarea la UV RBK este văzută de către aceste forțe ca o sursă de voturi suplimentare pentru a ajunge în parlament. Este o strategie pe termen scurt pentru că nu sunt comunicate cetățenilor adevăratele efecte ale unei eventuale aderări la asemenea proiecte regionale, unele dintre ele încă inexistente.

Evenimentele care au loc în această perioadă la Kiev vor avea consecințe pe termen mediu și lung asupra proceselor și fenomenelor politice și economice în regiune. Apariția Euromaidanului este rezultatul neasumării obligațiilor care reies din atribuții concrete - cele de reprezentanți ai unei societăți dornice de o transformare ireversibilă a institutelor statului spre democratizare și prosperitate. Oficialilor europeni Euromaidanul le-a demonstrat cât de importantă este adoptarea unei strategii post-summit și cât de mult contează cunoașterea specificului politic național. Dacă UE are un plan, atunci ea ar trebui să-l prezinte spre dezbatere statelor membre ale PaE, astfel încât acestea să fie pregătite să facă față noilor provocări interne și externe. Pentru Rusia Euromaidanul este o dovadă clară că Ucraina nu este un stat ușor de controlat. Punerea pe masa negocierilor a unei formule simplificate de stabilire a prețului de achiziție a gazelor naturale și a unui credit de 15 mlrd $ sunt măsuri insuficiente pentru revenirea la raporturi de parteneriat anterioare. Încrederea reciprocă se construiește greu și fără a apela în timp la instrumente de presiune.

Cauza declanșării Euromaidanului trebuie să fie căutată în interesele particulare pe care le au toate părțile implicate în această criză: fie acestea forțe interne sau externe. Din fericire ea poate fi împărțită. Din păcate, puțini participanți pari dispuși să și-o asume și să acționeze în direcția depășirii acestui impas. În asemenea condiții, Euromaidanul va mai continua.

Orizont European la TVR Internațional.

Despre referendumul ilegal din Găgăuzia, Republica Moldova, Ucraina, Euromaidan.

Invitați: Excelența Sa, Ambasadorul Iurie Reniță și Angela Grămadă

Orizont European