În cadrul lucrărilor celei de-a 50-ea Conferințe de la Munchen
ministrul afacerilor externe al Federației Ruse, Sergey Lavrov, a declarat că
în ultima perioadă proiectul Parteneriatului Estic a devenit un simbol al
diferențelor de viziuni între Rusia și UE. Oficialul rus a mai adăugat că încă
din perioada lansării acestui proiect Moscova a pledat pentru dialog,
transparență și luarea în calcul a intereselor pe care le are atât Federația
Rusă, cât și Uniunea Europeană în relația cu vecinii din Europa de Est și
Caucazul de Sud. Potrivit aceluiași Sergey Lavrov, abia acum Bruxelles-ul a
înțeles importanța unui asemenea dialog. La același eveniment au participat și
reprezentanții partidelor de opoziție din Ucraina. (Mid.ru, Carnegie Europe,
The Observer)
Pentru: www.eapr.ro
Euromaidan: cauze
Decizia
șefului statului ucrainean, Victor Ianukovici, de a nu semna în cadrul
Summit-ului de la Vilnius, noiembrie 2013, Acordul de Asociere cu UE a trezit
numulțumirea cetățenilor ucraineni. Aceștia au ieșit în stradă chiar la data de
22 noiembrie 2013, atunci când Victor Ianukovici a anunțat suspendarea
procesului de semnare a Acordului de Asociere al Ucrainei la Uniunea Europeană.
În timp protestele și-au mărit amploarea și au cuprins toată țara. Deciziile
luate de autoritățile ucrainene pe parcursul celor două luni de proteste au
scos la iveală mai multe probleme. Printre acestea putem să enumerăm: incapacitatea
guvernului de a gestiona o situație de criză, funcționarea deficitară a
instituțiilor statului, disfuncționalități ale institutelor democratice, lipsa
unui consens național în ceea ce privește direcția de politică externă a țării,
starea gravă a economiei ucrainene și lipsa soluțiilor pentru redresarea
indicatorilor macroeconomici, îndatorarea externă mare a țării, care poate să
producă default-ul.
”Euromaidanul”
– denumirea simbolică a actualelor proteste (protestele de la finele anului
2004 nu au avut prefixul Euro- în față) - s-a transformat în timp.
Manifestanții nu mai militează doar pentru parcursul european al țării, inclus
de altfel în documentele oficiale, cât mai ales pentru reforme, transparență în
procesul de luare a deciziilor, lupta împotriva corupției, responsabilizarea
elitei politice atât a celei aflate la guvernare, cât și a reprezentanților
partidelor aflate în opoziție. Practic, Euromaidanul cere instrumentele
necesare pentru a-și controla elita politică, contestând legitimitatea și capacitatea
actualei guvernări de a-și asuma gestionarea afacerilor statului.
Despre
posibilitatea declanșării unor proteste în Ucraina s-a vorbit de mai multe ori
în timpul mandatului prezidențial al lui Victor Ianukovici. În anul 2012, cu
puțin timp înainte de alegerile parlamentare, experții ucraineni nu excludeau
în analizele lor posibilitatea declanșării unui război civil. Cetățenii ucraineni
comparau situația economică și socială din perioada președintelui Victor
Iușcenko cu cea din perioada actualului șef al statului. În doi ani, perioada
2010 – 2012, starea economiei naționale s-a înrăutățit și mai mult. Atât
opoziția, cât și guvernarea se arăta a fi preocupată mai mult de probleme
identitare și mai puțin de situația economică. Amânarea revoltelor și a
protestelor sociale s-a datorat promisiunilor făcute de actuala guvernare de a
apropia cât mai mult Ucraina de Uniunea Europeană. Măsurile adoptate de către
autorități pe tot parcursul anului 2013, adică imediat după reuniunea
Consiliului Ucraina – Uniunea Europeană din 25 februarie 2013, au alimentat
încrederea cetățenilor ucraineni în parcursul european irevocabil al țării lor.
În consecință, Ucraina nu doar a rezistat presiunilor economice impuse de
Federația Rusă în vara anului 2013, dar a reușit să se apropie foarte mult de
momentul semnării Acordului de Asociere.
Euromaidanul: participanți și efecte
Potrivit
presei din Ucraina, la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie
2013, în Piața Independenței (Maidan Nezalejnosti), care în timp s-a unit cu
Piața Europei din Kiev, numărul protestatarilor ar fi atins cifra de 1 milion.
Datele nu sunt confirmate de autoritățile ucrainene. Cert este un lucru:
protestele au cuprins toată țara: de la Vest la Est. Supriza o constituie
faptul că la Kiev se regăsesc și persoane din Est, care își doresc ca actuala
guvernare să-și asume reforme politice și economice ferme. Alegătorii lui
Viktor Ianukovici sunt în stradă. Perseverența cu care protestatarii apără
Euromaidanul confirmă faptul că aceștia doresc schimbarea actualei elite
politice cu una nouă.
Euromaidanul
a fost declanșat de elita intelectuală. În aceeași perioadă în stradă au ieșit
și reprezentanții partidelor aflate în opoziție. Cele două tabere și-au unit
forțele abia după primele măsuri luate de autorități (30 noiembrie 2013) pentru
a elibera Piața Independenței de protestatari. Aceste acțiuni s-au soldat cu
violențe. Ulterior au fost constatate și primele decese în rândul
manifestanților. Mai mulți jurnaliști au fost agresați fizic. Între
protestatari și reprezentanți ai forțelor de ordine s-au interpus fizic preoții
(reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei – Patriarhia de Kiev, ai Bisericii
Ortodoxe Autocefale Ucrainene, precum și cei ai Bisericii Catolice). În timp,
protestatarilor li s-au alăturat și veteranii războiului din Afganistan, alte mișcări
sociale, printre care se regăsesc și ultrașii – fanii cluburilor de fotbal din
Ucraina. Cei din urmă și-au asumat misiunea de a îi neutraliza pe așa numiții
Titușki – tineri cu figură sportivă, care sunt plătiți pentru a provoca
violențe între protestatarii pașnici și forțele de ordine.
Opoziția:
Protestele
din Kiev din ultimele două luni au arătat că principalele forțe ale opoziției
se organizează și reacționează greu. În primele zile ale Euromaidanului aceștia
erau aproape invizibili. Mulțimea s-a organizat singură, iar liderii
Batykovschina (Blocul Iuliei Timoșenko), UDAR (condus de Vitali Klichko) și
Svoboda (condus de Oleh Tyahnybok) erau aproape invizibili. Doar după
evenimentele din 30 noiembrie 2013, cele două tabere s-au unit și au adoptat același
discurs. Mai mult, oligarhii care susțin partidele de opoziție sunt cei care îi
asigură pe protestatarii din Piața Independenței cu produse alimentare,
medicamente și alte lucruri necesare pentru a rezista temeraturilor scăzute.
După
16 ianuarie 2014, când au avut loc noi ciocniri violente între protestatari și
forțele de ordine (cauzate de votarea legilor care interzic protestele și
califică societatea civilă drept agenți străini), Euromaidanul a produs un
lider. Vitalii Klichko a reușit să se evidențieze printre ceilalți
reprezentanți ai opoziției, intervenind ferm între forțele de ordine și
protestatari.
El
și-a asumat misiunea de a reîncepe negocierile cu actuala guvernare. Iar mai
târziu acestuia i s-au alăturat și ceilalți lideri ai partidelor de opoziție.
Consultarea cu Euromaidanul după fiecare rundă de negocieri cu Viktor Ianukovici
este o strategie bună. Astfel, se construiește o relație de încredere între
elita politică aflată în opoziție și cetățenii care protestează pașnic.
Disputa dintre Vest și Est
Discuțiile
despre posibila destrămare a Ucrainei sunt nu doar inoportune în aceste momente
dificile, dar și neproductive. În primul rând, este greu de crezut că acest
scenariu ar putea să fie susținut de vreo forță politică ucraineană. În al
doilea rând, nici Rusia, nici alt partener extern al Ucrainei nu dorește să se
confurnte cu o asemenea situație. Secesiunea Ucrainei va fi evitată de toate
părțile care au interese în regiune. Stabilitarea politică a acestui actor o
poate influența pe cea a regiunii și nemijlocit poate să producă efecte
pozitive. Desigur, la nivel regional sunt atestate viziuni și percepții
diferite, dar nicio parte implicată în această dispută nu va acționa în direcția
punerii în aplicare unui scenariu secesionist.
Sancțiunile economice
După
utilizarea forței împotriva protestatarilor și adoptarea la data de 16 ianuarie
2014 a legilor controversate cu privire la interzicerea protestelor, posibilitatea
introducerii sancțiunilor economice împotriva Ucrainei a devenit o soluție tot
mai des vehiculată atât la Bruxelles, Washington, cât și la Kiev. Evident, cei
care se fac responsabili de utilizarea forței împotriva protestatarilor pașnici
trebuie să fie pedepsiți. Însă, dacă vor fi luate anumite măsuri în acest sens,
ele nu trebuie să aibă consecințe negative asupra cetățenilor ucraineni, care
pledează deschis pentru un parcurs democratic al țării lor. Sancțiunile
împotriva Ucrainei nu sunt o soluție. Sancțiunile împotriva unor indivizi, care
sunt direct responsabili de violențe prin acțiune sau inacțiune, sunt
recomandate.
Regândirea Parteneriatului Estic
Revenind
la lucrările Conferinței de la Munchen, care a avut loc la începutul lunii
februarie curent, trebuie să fie menționat aici faptul că situația din Ucraina
a constituit punctul comun al discursurilor majorității participanților. O
analiză atentă a declarațiilor oficialilor europeni sau ale oficialilor statelor
membre ale Uniunii Europene conduc la ideea generală că UE trebuie să
revizuiască proiectul Parteneriatului Estic. În fond, criza politică din
Ucraina, care afectează stabilitatea politică și economică a regiunii, se
referă și la efectele acestui proiect asupra societăților celorlalte state
participante.
Moscova
trebuie să fie ascultată și consultată. Cel puțin acesta este mesajul pe care
l-a lansat Germania prin ministrul afacerilor externe, Frank-Walter Steinmeier,
care a declarat la Munchen că este cazul ca Rusia să decidă cât de multe
lucruri are în comun cu Europa. În timp ce ceilalți participanți au criticat
acțiunile liderilor ruși în ceea ce privește spațiul ex-sovietic, Germania este
printre puținii parteneri europeni care îndeamnă la luarea în considerare a
intereselor Moscovei în regiune, fără a o exclude de la negocieri. Mai mult,
conducătorul Comitetului Estic al economiei germane, Eckhard Cordes, este de
părere că Germania ar trebui să se implice mai mult în soluționarea crizei
politice de la Kiev în calitate de mediator. Pentru ca acest lucru să devină
posibil Germania ar trebui să creeze împreună cu Polonia o ”comisie de mediere”
(DW cu referință la AFP).
La rândul
lor, Stefan Fule si Catherine Ashton sunt de părere că Germania nu ar trebui să
adopte o poziție diferită față de evenimentele din Ucraina, adică să-și
inventeze un rol separat în acest stat sau în această situație concretă, ci ar
trebui să se alinieze unui discurs unic european oficial (EUObserver). În acest
caz concret diferența de opinie este produsă de anumiți reprezentanți ai elitei
politice și economice germane și nu a Germaniei ca stat membru al Uniunii
Europene. Berlinul insistă ca această criză să fie soluționată pe cale pașnică,
din interior, prin asumarea unui dialog corect între actuala guvernare și
liderii opoziției.
Fiind
preocupată mai mult cu problemele interne din zona euro, cauzate de criza
economică mondială, Bruxelles-ul a acordat mai puțină atenție proiectului
Parteneriatului Estic în perioada 2010 – 2012. Startul bun a asigurat o
continuitate proiectului. Însă, nu întotdeauna această continuitate a avut
efecte pozitive. În mai multe din statele membre ale Parteneriatului Estic au
apărut voci și forțe politice (de obicei partide care nu au depășit pragul
electoral) care militează pentru aderarea acestor actori la proiectele
regionale propuse de Federația Rusă: Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan (UV
RBK) și Uniunea Eurasiatică (UEA). Cea mai interesantă observație care se cere
a fi făcută aici o constituie faptul că aceste forțe politice care militează
pentru aderarea la UV RBK se regăsesc în statele care au înregistrat cele mai
mari performanțe în cadrul proiectului Parteneritului Estic: Republica Moldova,
Ucraina, Armenia. Georgia constituie o excepție. Din cauza războiului
ruso-georgian din vara anului 2008, discuțiile despre o eventuală aderare la
inițiativele Rusiei lipsesc din spațiul public. Cu toate acestea, oficialii
georgieni pledează pentru îmbunătățirea relațiilor bilaterale cu Moscova.
Aderarea
la UV RBK este văzută de către aceste forțe ca o sursă de voturi suplimentare
pentru a ajunge în parlament. Este o strategie pe termen scurt pentru că nu
sunt comunicate cetățenilor adevăratele efecte ale unei eventuale aderări la
asemenea proiecte regionale, unele dintre ele încă inexistente.
Evenimentele
care au loc în această perioadă la Kiev vor avea consecințe pe termen mediu și
lung asupra proceselor și fenomenelor politice și economice în regiune. Apariția
Euromaidanului este rezultatul neasumării obligațiilor care reies din atribuții
concrete - cele de reprezentanți ai unei societăți dornice de o transformare
ireversibilă a institutelor statului spre democratizare și prosperitate.
Oficialilor europeni Euromaidanul le-a demonstrat cât de importantă este
adoptarea unei strategii post-summit și cât de mult contează cunoașterea
specificului politic național. Dacă UE are un plan, atunci ea ar trebui să-l
prezinte spre dezbatere statelor membre ale PaE, astfel încât acestea să fie
pregătite să facă față noilor provocări interne și externe. Pentru Rusia
Euromaidanul este o dovadă clară că Ucraina nu este un stat ușor de controlat.
Punerea pe masa negocierilor a unei formule simplificate de stabilire a
prețului de achiziție a gazelor naturale și a unui credit de 15 mlrd $ sunt
măsuri insuficiente pentru revenirea la raporturi de parteneriat anterioare.
Încrederea reciprocă se construiește greu și fără a apela în timp la
instrumente de presiune.
Cauza
declanșării Euromaidanului trebuie să fie căutată în interesele particulare pe
care le au toate părțile implicate în această criză: fie acestea forțe interne
sau externe. Din fericire ea poate fi împărțită. Din păcate, puțini
participanți pari dispuși să și-o asume și să acționeze în direcția depășirii
acestui impas. În asemenea condiții, Euromaidanul va mai continua.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu