Mimăm memoria istorică cu ajutorul lui Lenin?

Probabil nu am dreptul să îmi exprim opinia cu privire la restabilirea statuii lui Lenin în Piaţa Presei Libere din Bucureşti, lângă Casa Scânteii. Colegul meu de la doctorat, Valeriu Antonovici, este mult mai pregătit pentru a face acest lucru. El întotdeauna a promovat respectul faţă de locurile memorabile, care ne pot teleporta imaginar în vremuri de altădată, astfel încât prin vizualizarea lor să nu uităm istoria şi să învăţăm din trecut.

Nu sunt în măsură să îi judec pe bucureşteni sau pe oamenii de artă. Sunt de acord cu deschiderea unui muzeu, unde statuiele comuniste ar putea servi drept instrumente pentru studierea comunismului, pentru a evita ororile de acest gen în viitor, dar de aici şi până la amplasarea unei statui a lui Vladimir Ilici Lenin în Piaţa Presei Libere este cale lungă. Demersul este salutabil, dar decizia ar trebui să aparţină nu doar unor decidenţi locali, dar şi celor care se vor confrunta zilnic cu privirea celui care a promovat prin ideile sale crearea uneia dintre cele mai sofisticate unealte de ucidere. Comunismul a avut un ambalaj frumos, dar conţinutul său s-a format din sângele milioanelor de oameni morţi în numele unor pseudo-idealuri, promovate de non-valori.

Nu voi invoca argumentele ştiinţifice pentru a-mi susţine repulsia faţă de această acţiune. Nu voi invoca logica cu silogismele-i complicate pentru a combate însăşi acţiunea de a promova un obiect neînsufleţit. Întotdeauna am avut probleme în aprecierea unor statui sau a păpuşilor din porţelan. Mereu am avut senzaţia că priveam Moartea în faţă atunci când le vedeam în vitrinele Galeriilor de Artă sau ale magazinelor cu pretenţii. De câţiva ani buni evit să ating fie şi cu privirea aceste obiecte reci, care nu transmit decât nişte replici ale sufletului rezistente la coroziune.

Nu am nimic împotriva artistului. Sunt conştientă de faptul că aceste replici ale memoriei comuniste sunt încă necesare societăţii noastre. Dar momentul şi locaţia alese de această doamnă, cel puţin pentru mine, sunt inoportune. În timp ce noi facem campanii anti-tanc, de scoatere a sârmei ghimpate de la frontieră şi încercăm să construim democraţia şi peste Prut cineva apelează la autorităţi, care decid pentru două milioane de oameni care este opera de artă cea mai potrivită pentru Piaţa Presei.

Am vizitat replica poloneză a Casei Scânteii din Varşovia acum trei ani. Este printre puţinele clădiri care mai amintesc de comunism in capitala Poloniei. Aceasta îi este utilitatea: memoria unei nedreptăţi istorice şi din această cauză nu a fost distrusă. Nu l-am văzut prin preajma ei pe Lenin.

Nu am nevoie de o statuie pentru a ţine minte că bunicii mei au fost în Siberia. Nu am nevoie de o statuie pentru a afla cine sunt eu. Memoria nu mi-o alimentează bronzul... .

5 comentarii:

Ștefan Căliman spunea...

Dragi concetățeni...
de azi, pregătiți-vă cutiile de vopsea!!!

Sergiu Brasoveanu spunea...

perfect deacord cu tine, Angela! Si eu m-am indignat s m-am intristat cand am auzit noutatea. Credeam din start ca e vorba de o topire a statuii si facerea din acel metal a unei statui noi...care sa reprezinte un simbol anticomunist, dar nu a fost sa fie asa. Vor sa reinstaleze chiar vechea statuie a tiranului. Daca are pra multa dorinta, artista in cauza poate sa-l ia pe Lenin si sa si-l instaleze la ea in curte/balcon sau une o fi traind. NNu cred ca cineva se va supara.

Anonim spunea...

lasa-ne ca n-ai talent!

filmandmemorii spunea...

Statuile si monumentele sunt realizate si aduse in locuri publice pentru a crea o memorie, o identitate si o legitimare a puterii politice. De fiecare dată a puterii politice. Cine sunt cetățenii care vor să repuna statuia lui Lenin? Noul Partid Comunist, vechii nostalgici? sau „Teatrul de măști Gazate de pe frontul de EST-e”?... părerea mea este că aceștea fac o perdea de fum pentru a putea face altceva... probabil imagine lor sau vor o mărire de pensii pentru bătrâni sau de o majorare de impozite pentru cei bogați. Când nu ai alte preocupări sau vrei să ieși în evidență vii și cu idei de astea ciudate. Cât despre tancul din Bălți, părere mea este că dacă ar fi scos acum ar fi mult scandal, sunt oameni care încă se identifică cu acel simbol, este o istorie a lor, sunt niște evenimente trăite de o parte din cetățeni sau din familii lor - război, foame, deportări, Marea Eliberare de Fascism... și în Berlin am văzut chiar în centrul orașului astfel de memoriale - memoriale - dar nu statui ale lui Lenin. Puteam face o poză, e aproape ca la muzeu, faci fotografia și treci la alt obiectiv turistic. Iar Lenin.... să-l mai citim, să mai consultăm istoria, acțiunile și consecințele gândirii leniniste și apoi să mai discutăm...

filmandmemorii spunea...

Angela scrii bine... nu te lua după anonimi.... bravo.