Cine merită cetăţenia?

Astăzi citeam un articol semnat Ziarul de Gardă, în care era citat noul ambasador al României la Chişinău, Marius Lăzurcă. Domnia Sa menţionase că se va opune trivializării cetăţeniei române. Gest lăudabil, dar involuntar mi-am adus aminte de un episod pe acelaşi subiect, care se întâmpla acum câteva luni.

Preluat de SPRE VEST, Monitorul Civic, Presa din Basarabia, CURAJ.NET.

Era cam spre sfârşitul lunii octombrie, trebuia să ajung neapărat la Chişinău. Alergasem toată ziua pentru viza pentru Albania şi era să pierd microbuzul spre Chişinău. Era prima dată când îmi propusesem să nu călătoresc noaptea – este prea obositor. Aşa că pe la ora 14.00 cu viza în paşaport, valiza în mâină şi limba scoasă afară am ajuns pe strada Nicolae Iorga – locul de întâlnire al basarabenilor care deja au cetăţenie, dar cărora le lipseşte încă paşaportul.

După ce mi se liniştise respiraţia alergată prin tot Bucureştiul, m-am decis să-mi studiez colegii de drum. Mă uit în faţă: colegul de clasă al fratelui meu (ulterior acesta a făcut studiile la Universitatea „Perspectiva-INT” în Chişinău), privesc în dreapta tânărul care primise viză pentru Albania şi care îmi şoptise încă la ambasadă că există un microbuz care are plecare spre Chişinău ziua şi nu noaptea. Întorc capul spre stânga – nu-mi vine să cred! Alături, pe jumătate adormită, pe jumătate furioasă că şoferul mă aştepta pe mine – zuza din Bucureşti, stătea ascunsă sub plapumă o fostă colegă de facultate.

M-a privit, am privit-o, a ascuns nasul sub plapumă, mi-am îndreptat privirea înainte şi am început să socializez cu ceilalţi călători, zicându-mi în sinea mea că odată şi odată tot o să se trezească, că n-o fi nebună să doarmă tot drumul, se schimbă oamenii în timp, dar nici chiar aşa.

O cunoşteam pe Iulia din primul an de facultate. Era studentă în grupa rusă la Relaţii Economice Internaţionale (eu eram în grupa română). Mică de statură, blondă, ochi de vulpe şi vorbăreaţă peste măsură – aceasta era domnişoara Iulia.

După cum am intuit, pe la o bucată de drum Iulia mea se săturase să se prefacă că doarme şi dădu drumul la vocea-i subţire şi ascuţită de rusoaică cu mulţi drăcuşori în cap. La început mă ignorase, doar că mie îmi suna în gând vorba mamei mele: „Fă-o pe proasta, salută tu prima!” Zis şi făcut. Am început s-o descos aşa: filă cu filă, de mi-a povestit Iulia vreo două ore la rând mai tot ce făcuse în cei şase ani de când nu ne mai văzusem, adică de când terminasem facultatea şi aveam împreună cursurile de limbă germană.

Mai întâi a fost în Austria, în oraşul Insbruck, unde a făcut încă doi ani de studii la colegiul turistic de acolo, iar mai apoi emigrase în Germania, unde a locuit câţiva ani la rând. Schimbase mai multe locaţii, dar visul ei era şi încă mai este să ajungă în Elveţia şi să se stabilească acolo. Când am întrebat-o ce făcea în România, mi-a răspuns mirată: „Как что, паспорт свой румынский получить!” (Cum adică ce să fac, să-mi primesc paşaportul român!)

Am rămas stupefiată: Iulia tocmai primise paşaportul român, dar nu ştia decât două, trei vorbe în română, adică aproape nicio boabă degerată. Cred că aţi intuit că discuţia de mai sus s-a consumat în limba rusă. În momentul acela am început să facem mişto de ea şi să o întrebăm în ce limbă va răspunde vameşului, când acesta îi va cere actele pentru verificare. S-a uitat la noi şi ne-a răspuns că va utiliza tot bagajul ei de cuvinte româneşti pe care le cunoaşte şi care se poate fi numărat pe degetele de la mâini, ... hai, fie, şi cele de la picioare, dar nu mai mult, a recunoscut ea ironică, iar unii dintre noi au început să râdă atât de colega mea, cât şi de situaţia prostească în care ruşii din Republica Moldova primesc cetăţenia română atât de uşor, iar etnicii români lasă mâinile în jos şi se resemnează cu gândul, că poate, cândva, cumva, prin nu ştiu ce minune vom ajunge şi noi în Europa. Sau poate nu vom ajunge... . Dar nu-i bai, mai avem nişte vorbe de duh noi, printre ele sunt şi astea:

1. Mai bine în sat fruntaş, decât codaş la oraş!

2. Nu muri măgare, că iarba creşte.

Aşa şi eu acum vă spun: nu muri moldovean, aşteaptă să mori român, ia exemplu de la rus ;)