Luaţî-ni şî pi noi şineva.... :(

Am un ritual: primul lucru pe care îl fac atunci când mă trezesc dimineaţa este acela de a deschide calculatorul pentru a citi ştirile. De-i frig, de plouă, de bate vântul, în fiecare dimineaţă execut cu stricteţe acest ritual.

Publicat de STIRI.ROMANISM.NET, preluat de Presa din Basarabia, CURAJ.NET.

Ziua de astăzi nu a fost o excepţie. Prima ştire care mi-a sărit în ochi a fost cea despre deblocarea economică a Transnistriei de către Rusia şi Ucraina. Mai întâi UNIMEDIA, apoi şi celelalte publicaţii online, căci aşa este la noi în presă: dă-i cu COPY, dă-i cu PASTE... .

Dar nu despre aceasta trebuia să vorbim în această mică postare, ci despre Transnistria şi „blocarea” ei economică. Îmi pun întrebări tâmpite uneori, încercând să caut răspunsuri şi nu le găsesc. S-a întrebat careva dintre noi ce spun cei care locuiesc pe acel teritoriu despre aceste „planuri-uraganuri” ale lui Medvedev şi Ianukovici? Îl doare pe cineva în cot de pulsul real al societăţii de acolo.... dacă mai există aşa ceva desigur? Dar ştiu cei de acolo că a fost blocadă, ştiu, oare, ei ce semnificaţie are conceptul? Şi ca să nu o lungesc prea mult cu enervatul am decis să trec pe forumul transnistrean pe care îl mai accesez adesea pentru a culege impresii locale.

Lucrurile stau în felul următor:

Marea majoritate a locuitorilor din regiunea Transnistreană consideră că zona lor se va pricopsi în curând cu un nou stăpân sau, cel puţin, cu un „îngrijitor” şi sunt la faza datului cu banul, adică pariază cine-i va adopta definitiv şi irevocabil. Nu este un lucru nou pentru ei, dimpotrivă – este vechi ... de aproape 20 de ani. Unul dintre vizitatori este de părere ca în cadrul acestei întruniri bilaterale – dintre Medevedev şi Ianukovici – Transnistra nu va fi deblocată, ci blocată, datorită „înţelegerii” dintre România şi Ucraina din cauza South Stream (la iniţiativa României desigur, care a condiţionat semnarea acordului prin garantarea unităţii teritoriale a Republicii Moldova), ajungând la ideea că pentru gaze naturale Kremlinul o va vinde şi pe bunica!

Alt forumist este de părere că, oricum nu ai întoarce-o, pe la Ploieşti sau Piteşti, dacă Ucraina s-a înţeles cu Rusia este de bine!!!

Tot aici am aflat că liberalii moldoveni regretă că nu a fost semnat Memorandumul Kozak. Dacă recuperarea datoriilor pentru livrarea gazelor naturale pentru locuitorii regiunii transnistrene se va face prin Kiev, atunci este posibil ca Smirnov să fure mai puţin. Totul depinde de polarizarea vectorilor politici de la Chişinău, mai ales în ajunul alegerilor anticipate.

Ajung şi la Ghiţă Contra în variantă locală, care îi reproşează celui care a presupus că ceea ce se va schimba va fi stăpânul, sugerându-i, foarte bine intenţionat de altfel, jinduitorului tronului de la Tiraspol să-şi peticească niţel pantalonii şi să facă puţină ordine la el acasa mai întâi.

Cam asta este starea de spirit pe filiera estică a Moldovicăi. Nu sunt opiniile politicienilor, experţilor, cercetătorilor, dar sunt opinii, care nu trebuie să fie neglijate în momentul în care se poartă negocierile. Iar lui Ghiţă Contra eu i-aş da şi o gramotă pentru sugestia finală!

2 comentarii:

Basarabean spunea...

multa cenusa de la vulcanii indeparatati ca de aia din cap nu prea este sa fie peste capetele din Transnistria... :)))

Ştiri din Republica Moldova spunea...

Banc: îi aştepţi pe americani şi vine Karnavalul ruşilor

http://stiribasarabia.blogspot.com/2010/05/banc-ii-astepti-pe-americani-si-vine.html