Poate sfarsitul Ucrainei sa ameninte viitorul Eurasiei?

Dupa aproape 20 de ani de la proclamarea independentei Ucrainei, viitorul si existenta acestui stat din Estul Europei sunt puse sub semnul intrebarii. Cauzele sunt multiple: situatia economica dezastruasa, instabilitate politica si sociala continua, bresa la nivelul elitelor politice, care au scindat societatea intre Vest si Est, identitatea ucraineana a fost marginalizata, iar noua administatie pare sa fi adoptat modelul autoritar de conducere. In aceste conditii tot mai multe voci din mediul politic vorbesc deschis despre faptul ca dezintegrarea statului ucrainean este tot mai probabila si tot mai periculoasa pentru vecinii sai estici. De aceeasi parere este si Alexander J. Motyl, profesor de stiinte politice la Universitatea Rutgers din New Jersey, care sustine ca sfarsitul Ucrainei ca stat va produce schimbari foarte importante in Eurasia, iar gradul de instabilitate al mai multor regiuni cu probleme se va amplifica. (Kyiv Post, Limes, REGNUM )

Sursa imagine: LIMES

Special pentru CSEEA. Preluat de CURAJ.NET.

Despre posibilitatea dezintegrarii teritoriale a Ucrainei s-a vorbit pentru prima data in luna septembrie 2008, cand publicatia italiana de geopolitica Limes a emis o teza conform careia in viitorul apropiat, din cauza pretentiilor imperiale ale Federatiei Ruse vom asista la mutatii importante in spatial eurasiatic.

Teorii noi despre pretentii imperialiste vechi

Teza emisa de colaboratorii acestei publicatii sustine urmatoarea idée: statul ucrainean se va dezintegra in trei parti, doua dintre acestea vor ajunge in sfera de influenta a Kremlinului, iar cea de-a treia se va apropia de Uniunea Europeana.

Motivul emiterii acestei ipoteze era la acel moment razboiul ruso-georgian din luna august 2008, dupa care devenise clar ca pretentiile Federatiei Ruse de a-si restabili influenta asupra statelor ex-sovietice nu se vor limita doar la doua regiuni precum sunt Abhazia si Osetia de Sud, carora incearca de iure sa le ofere legitimitate, iar de facto le utilizeaza drept puncte de control pentru regiunea Caucazului. In articolul publicat la acea data nu se vorbea deschis despre scindarea Ucrainei, insa, pe harta utilizata in calitate de amplificator vizual al potentialului destructiv al actiunilor unilaterale ruse in regiune apareau cele trei “noi Ucraine”: una neutra, pe care Rusia nu si-o va adjudeca si care va adera intr-un final la Uniunea Europeana, una care va intra in componenta Federatiei Ruse, iar cea de-a treia va intra pur si simplu in zona de influenta a Kremlinului.

Dupa aproape un an de zile de la emiterea ipotezei de dezintegrare a Ucrainei, in luna septembrie 2009, publicatia rusa REGNUM reda actualitate subiectului, dar sustine ca motivele invocate de revista italiana de geopolitica Limes au origine economica, iar destabilizarile regionale la care vom asista sunt consecinte ale perpetuarii crizei financiare globale, ignorand in totalitate faptul ca cercetatorii italieni au emis ipoteza in anul 2008 si acuzau Rusia de imixtiune in treburile interne ale unui stat independent, cu referire la Georgia. Aparea necesitatea de a analiza de ce anume la un an de la emiterea tezei ea a devenit actuala? Cine avea sa valorifice ipoteza?

Pe de alta parte, faptul ca despre posibilitatea “destramarii” Ucrainei se vorbeste din ce in ce mai mult ar trebui sa dea multe semnale de alarma pentru clasa politica de la Kiev, care este in incapacitate de a produce unitate in randul societatii civile, contribuind si mai mult la amplificarea crizei economice si politice interne, prin neglijarea implementarii de reforme dureroase, dar absolut necesare pentru viitorul acestei tari.

In luna august 2008 a devenit cert urmatorul lucru: Rusia nu se mai taraste spre reluarea procesului de imperializare, ci isi reconstruieste un spatiu de unde ar putea actiona mai usor pentru a-si atinge obiectivele si interesele nationale de politica externa.

Factorii care amplifica instabilitatea Ucrainei

Omiterea intentionata a gandirii unor solutii si masuri concrete pentru eliminarea problemelor economice poate evolua in cateva scenarii deloc optimiste pentru viitorul statului ucrainean, sustine si Alexander J. Motyl, profesor de stiinte politice la Universitatea Rutgers din New Jersey, care reia subiectul posibilitatii destabilizarii Ucrainei, intr-un articol publicat de Kyiv Post la inceputul lunii mai a anului curent.

Factorii care ar putea cauza sfarsitul Ucrainei, sustine profesorul Motyl, au in majoritate origine interna, insa, realitatile externe actuale nu pot fi nici ele trecute cu vederea.

Actualul presedinte al Ucrainei, Victor Ianucovici, prin atitudinea sa ostila fata de identitatea ucraineana poate sa distruga si ultimele ramasite ale democratiei, reorientand total statul la conducerea caruia se afla spre Rusia. Prelungirea termenului stationarii flotei ruse in apele teritoriale ale Ucrainei pentru inca 25 de ani, adica pana in 2042, discutiile despre cea de-a doua limba oficiala in stat, limba rusa, noul tarif pentru furnizarea gazelor naturale la un pret redus fata de cel anterior – sunt cateva elemente care demonstreaza ca Ucraina isi repozitioneaza vectorul de politica externa spre est. Victor Ianucovici este in cautarea unor “bani usori”, atentioneaza Alexander J. Motyl, dar acest lucru nu denota administrare eficienta. Aceste masuri economice primitive nu vor contribui la modernizarea statului si nici la implementarea principiilor economiei de piata. In consecinta, presedintele ucrainean ar putea sa aiba un mandat si mai instabil decat predecesorul sau. Apropierea economica, politica, militara de Moscova se poate finisa cu introducerea totala a Ucrainei in sfera de influenta ruseasca. Daca acest lucru se va intampla, atunci nu vom mai vorbi despre o dependenta economica, ci despre vasalitate cu toate consecintele utilizarii acestui concept.

Motyl mai adauga ca presedintele V. Ianucovici nu este un reformator adevarat, iar actiunile sale nu vorbesc decat despre faptul ca acesta nu doreste altceva decat sa mentina stabilitatea mandatului sau prezidential si va conduce tara spre un regim autoritar. De aici pana la radicalizarea nationalismului ucrainean nu este decat un pas. Ucraina va fi destabilizata, va creste tensiunea sociala, iar opinia publica internationala va asista la o noua revolutie portocalie – exercitiu deloc strain cetatenilor ucraineni.

Pe langa factorii interni care au constribuit la amplificarea crizei interne in Ucraina mai exista si un set de elemente externe, la fel de importante in analiza procesului de reorientare estica a politicii externe. Indiferenta criminala a Europei fata de Ucraina si problemele cu care se confrunta aceasta in experimentarea democratiei, precum si largirea Aliantei Nord-Atlantice, care pozitioneaza Ucraina intre Vestul Unit si Rusia extrem de ostila – sunt factorii externi care maresc probabilitatea declansarii scenariului de prabusire a Ucrainei.

Ucraina o noua Yugoslavie? Cine isi asuma evitarea scenariului?

Daca Ucraina va contribui prin masuri interne ineficiente la punerea in practica a acestor scenarii, desigur sustinuta prin inactiune de catre institutiile euroatlantice si momita cu promisiuni ieftine de catre partea rusa, am putea asista la consecinte grave, care vor cuprinde un spatiu destul de mare si nu doar pe continentul european.

In acelasi articol, publicat de Kyiv Post, Alexander J. Motyl incearca sa demonstreze ca si Uniunea Europeana va suporta consecinte grave ale inactiunii sale in acest spatiu. Proiectul european se va prabusi, daca oficialii de la Bruxelles vor fi si in continuare indiferenti si nu vor contribui la sustinerea democratiei la frontiera estica. Angajamentul Uniunii Europene in promovarea valorilor umane si principiilor democratice va deveni inutil. In plus, includerea unor state ex-sovietice in Parteneriatul Estic fara a le initia cu modalitatea de gestionare a mecanismelor si instrumentelor din cadrul acestuia nu va avea efectele scontate.

Intr-adevar, UE putea sa corecteze foarte usor traiectoria Ucrainei prin promovarea si sustinerea proceselor de integrare a acestui stat in structurile euroatlantice, dar a scos in prim-plan si a transformat in interes prioritar achizitionarea gazelor naturale de provenienta rusa. Majoritatea statelor europene unde Gazpormul rusesc a achizionat companii energetice sunt marcate pe harta oferita de Limes cu aceeasi culoare si intra in grupul “amicii Rusiei”. Nu putem acuza Germania sau alt stat-membru al UE de lipsa de pragmatism, atunci cand semneaza contracte bilaterale de cooperare cu Federatia Rusa, care le asigura continuitatea procesului de functionare a industriei in perioada crizei economice globale. Acest aspect al problemei poate sa explice cauza reluarii subiectului destramarii Ucrainei in presa rusa la un an de la emiterea ei de catre colaboratorii revistei italiene de geopolitica Limes. Argumentul economic al unui eventual colaps a devenit util numai dupa ce am putut privi imaginea de ansamblu a efectelor crizei economice mondiale, iar problema largirii spatiului de influenta s-a redus la trocul gaze naturale contra proces de democratizare. Rusii incearca sa-si justifice astfel atitudinea fata de statul vecin.

Tendinta generala este aceasta: fiecare parte implicata scoate in evidenta acel aspect care o intereseaza nemijlocit. Pentru Uniunea Europeana pare sa fie mai importanta achizitionarea gazelor naturale decat democratia ucraineana; rusii incearca sa demonstreze ca situatia din Ucraina este o consecinta directa a expansiunii politicii externe a Statelor Unite ale Americii prin intermediul NATO in Europa de Est, atentand astfel la un spatiu care intra in zona de interes a Kremlinului prin mijloacele-i specifice; SUA balanseaza intre sustinerea unitatii europene de care are mare nevoie pentru stabilizarea pozitiei sale in Europa de Est pentru a ajunge in Asia Centrala, realizand in acelasi timp ca are nevoie de Federatia Rusa in zonele cu probleme din Orient. In consecinta, fiecare dintre ele alimenteaza, mai mult sau mai putin, un eventual sfarsit al unui stat pivot, care sta la intersectia a doua lumi si care se poate transforma intr-o noua Yugoslavie, daca procesul va scapa de sub control.

Care dintre cei trei actori care au interese in Europa de Est isi permite yugoslavizarea Ucrainei? In acest moment niciunul si asta deoarece:

- Uniunea Europeana, desi a depasit faza de actor cu influenta economica si a participat la procesul de stabilizare a Balcanilor, asistand Alianta Nord-Atlantica in procesul de pacificare, nu are inca capacitatea de a gestiona astfel de crize de una singura.

- Statele Unite ale Americii, dupa cum scrie profesorul Alexander Mytol, ar putea sa-l impresioneze pe Victor Ianucovici, sustinandu-i ambitiile in instaurarea unui regim autoritar. Acest lucru este imposibil, insa, atata timp cat Ucraina face parte din modelele si desenele geopolitice ale Federatiei Ruse, fiind parte indispensabila a pocesului de largire a influentei in spatiul ex-sovietic. Casa Alba nu va depasi limita de actiune permisa de Kremlin, mai ales la etapa actuala, cand negocierile ruso-americane par sa fi luat o alta turnura, mult mai reconcilianta decat pana acum.

- Federatia Rusa, la randul, ei trebuie sa perceapa ca “sfarsitul” Ucrainei este un lux politic pe care nu si-l poate permite din cauza prezentei mai multor elemente foarte importante, care ar putea sa o destabilize in interiorul propriilor frontiere. Pe langa faptul ca va primi un teritoriu cu mari probleme economice, costul refacerii caruia nu si-l poate asuma in actuala sa conditie economica, destramarea Ucrainei ar putea declansa un sir de conflicte interne pentru ca multe subiecte automone ale Federatiei Ruse nu sunt de acord cu aceasta calitate. Efectele ar putea degenera in conflicte entice de la Est si pana la hotarul cu China. Agenda neoimperiala a tandemului Medvedev-Putin, cea de refacere a influentei in spatiul ex-sovietic, ar putea fi justificata prin faptul ca e un demers normal spre asigurarea obiectivelor de politica externa. Insa, ea ar putea degenera intr-un conflict de interese cu Statele Unite ale Americii, ceea ce se traduce ca un potential nou razboi rece, care la randul sau ar putea impune statele partenere ale Casei Albe din Europa Centrala sa se mobilizeze impotriva Rusiei, de a carei fantoma nu au scapat atunci cand isi construiesc politica externa. Ca dovada a faptului ca integritatea teritoriala a Federatiei Ruse este foarte fragila vorbeste si utilizarea conceputului “integritate teritoriala” in tot mai multe discursuri oficiale ale liderilor de la Kremlin. Noua doctrina militara, Conceptia de Politica Externa si alte documente ce vizeaza securitatea nationala a statului rus – toate incearca sa justifice actiunile agresive ale decidentilor rusi, inclusiv prin utlizarea fortei armate, in numele aceleiasi integritati teritoriale a statului rus. Or, cel mai mult acest concept este amenintat de abordarea gresita fata de rezolvarea problemelor interne cu care se confrunta Federatia Rusa. Kremlinul si-a supraapreciat capacitatea de actiune. Daca demersul neoimperialist al Moscovei va suferi esec, atunci vom avea posibilitatea sa fim martorii declansarii unui sir lung de conflicte teritoriale nu doar in Europa de Est, dar si in Asia Centrala, Cauzaz, Orientul Mijlociu – regiuni care vor deveni instabile pe termen lung.

Dupa delimitarea consecintelor pe care le poate avea un eventual proces de destramare a Ucrainei este greu sa credem ca statele care il pot influenta isi vor asuma un asemenea risc. Pretul “sfarsitului” acestui stat pivot din Europa de Est este prea mare. Ucraina este prea mare si problemele ei la fel. Cu toate acestea o atitudine responsabila fata de viitorul acestei tari din partea propriilor cetateni, desigur ajutata si sustinuta din exterior, cu accent pe modernizare si implementare a reformelor si continuare a procesului de democratizare poate sa puna capat speculatiilor pe marginea acestui subiect. Stoparea dezintegrarii sociale, in prima instanta, depinde de actiunile decidentilor de la Kiev in primul rand, si abia mai apoi de oficialii de la Moscova, Bruxelles sau Washington.