Jurnal de Bord ... ziua VIII: Baku...

Şi în a opta zi am schimbat Tbilisi pe Baku... .

Stau cu o baclava lângă mine şi mă gândesc la cele văzute astăzi, la primele impresii pe care mi le-a lăsat pe gene acest oraş. Baclavaua e foarte dulce şi nu cred că o să mă mai concentrez prea mult timp asupra ei, aşa că ma bine mă pun pe înşiruit vorbe.

Marea Caspică se vede încă din avion. De departe este albastră şi pare să fie domoală.

Prima întrebare: cu ce scop aţi venit în Baku? Era previzibilă, dar suntem încrezători că totul va fi bine, că nu degeaba a declarat preşedintele României ceea ce a declarat - lucru care le-a mângâiat orgoliul azerilor. Într-adevăr: la Erevan va fi mai interesant pentru vizitatorii români.

De la aeroport până la intrarea în oraş vedem doar şosele foarte largi, maşini luxoase şi bărbaţi îmbrăcaţi parcă de acelaşi croitor. Luxul e omniprezent, dar are o înfăţişare falsă pentru că: "La noi nu există clasă de mijloc: la noi oamenii ori trăiesc foarte bine, ori nu trăiesc deloc. Pe noi nu ne-a afectat criza. Piaţa imobiliară nu a încetat să se dezvolte. Vedeţi acele clădiri care se construiesc? Sunt extrem de scumpe apartamentele acolo. Şi nu, nu este un cartier luxos, dar preţul este foarte mare," ne spune domnul care ne-a preluat de la aeroport. Nu ştiu dacă am înţeles eu corect preţul metrului patrat, dar parcă auzisem 7000 dolari (dar s-ar putea să greşesc, o să verific).

Nu ne lenevim şi luăm la pas oraşul. Suntem un fel de exploratori ai societăţii şi intervievatori de experţi. Astăzi şi mâine analizăm cotidianul social, de luni ceea ce a mai rămas.

După zece minute de mers pe jos ajungem într-un părculeţ mic pe care trebuie să-l traversăm ca să luăm metroul. O cafenea, mulţi bărbaţi şi dame: aţi înţeles corect - dame şi nu doamne! Pentru femei o fi prea complicat să joace dame sau, totuşi, problema este că am păşit într-o altă lume unde rolul femeii se rezumă la a fi cuminte şi foarte devreme acasă. Coborâm la metrou. Mirosul acelaşi ca în Bucureşti, dar imaginea e sovietică: trenurile sunt din secolul trecut şi îmi strămută gândurile în filmele anilor '80, pe care le vedeau părinţii mei.

Ajungem în inima târgului sau buricul pământului. Una din ele. Peste tot se construieşte. Cartiere elegante (cel puţin acesta este mesajul), brand-uri peste brand-uri, bărbaţi îmbrăcaţi toţi la fel, femei elegante şi limba rusă (limba rusă şi femeile elegante au constituit penuria Georgiei), care îşi face apariţia în peisaj. După numărul de brand-uri ai impresia că cineva s-a străduit foarte tare să strămute Occidentul, cu precădere Europa, în Baku. Problema este că nu a avut grijă şi de mentalitate, ca mai peste tot în spaţiul ex-sovietic.

Baku este un oraş scump, prea scump pentru locuitorii săi. Conducerea vrea să impresioneze şi copiază din Vest sau Sud-Vest tot ce i se pare mai scump, nu neapărat şi mai frumos, iar dovada sunt stilurile arhitecturale. Totuşi, această preocupare pentru fotocopierea unei lumi spre care se tinde a adus un beneficiu capitalei Azerbaidjanului: a redus semnificativ prezenţa culorii cenuşii atât de caracteristică comunismului. Petro-dolarul a dat culoare savorii orientale a Caucazului de Sud. Este unul dintre puţinele motive care ar putea să crească valoarea morală a petrolului.

Trec pe lângă o puştoaică care nu are mai mult de 12 ani: păr prins cu bentiţă, maieu roz şi pantaloni scurţi de culoare albă, într-o mână are un telefon scump cu care îşi face poze, iar cu cealaltă mână îşi plimbă bunica.

Ajungel pe faleză: mare cât cuprinzi cu ochii şi o briză plăcută la atingere pielii, dar care deranjează nasul prea puţin obişnuit cu lumea care se inspiră din marea care dă putere... . Ne bucurăm de ceea ce vedem cu ochiul şi ce simţim pe piele. Admirăm corăbiile care se văd în depărtare, porumbeii care se plimbă pe lângă noi şi cei câţiva pescăruşi care planează deasupra orizontului. Savurăm momentul întâlnirii cu Marea Caspică: e un fel de tet-a-tet în care ne şoptim că revederea trebuie să aibă loc cândva..., acum e doar timpul să ne bucurăm de prezenţa reciprocă... . Şi asta facem şi vom face şi mâine... că doar trebuie să aducem elogii unui preşedinte... .

PS: scriu ce văd, sper să nu supăr pe nimeni cu aceste constatări... .

Notă: Vizita în ţările din Caucazul de Sud, care a permis realizarea acestui material a fost organizată de Fundaţia Soros România în cadrul Programului Promovarea valorilor europene în bazinul Mării Negre.