Cam așa se întâmplă atunci când ai prea multă ambiție și nu știi ce să faci cu ea. Sau, pur și simplu, o gestionezi greșit.
Îmi plac oamenii cu ambiție constructivă. Îmi plac oamenii care își direcționează ambiția spre obținerea unor lucruri bune pentru propria persoană, iar acțiunile lor pentru atingerea obiectivelor personale și profesionale nu aduc prejudicii altor persoane. Nu-mi plac oamenii care au ambiție doar pentru a se răzbuna pe alții. Și cum au prins momentul în care alții (prin ”alții” îi numim convențional pe cei care le stau în cale într-un fel sau altul) nu sunt de acord cu o idee, o propunere, o sugestie, lovesc cu acestea până dau de sânge, carne și os.
Este o vorbă în rusă: putere este, minte nu-ți mai trebuie. Eu o să parafrazez: ambiție este, minte nu-ți mai trebuie. Și când vor da de sânge, carne și os, acești oameni se vor trezi în fața unui zid, de după care nu se va zări nicio umbră de om, niciun sentiment, doar singurătate. Vor rămâne însoțiți doar de propria prostie.
Ambiția proastă îi va pune la zid.
Nu faceți cercetare doar ca să vă vedeți numele scris pe cărți de autor sau volume internaționale. Fiți mai ales responsabili cu cei despre care scrieți și care v-au ajutat să culegeți datele pe care le folosiți în cercetare.
Siguranța lor și bunul simț contează cel mai mult! Mai ales în mediul academic!
3 comentarii:
Eh, bunul simț e o raritate-n ziua de azi
Facem cercetare ca să scrie cu litere mari peste tot numele nostru, dar uităm de responsabilitate actului academic. Scopul scuză mijloacele, iar scopul în cazul dat e ca numele să apară pe toate gardurile, eventual în stil ”ca afară!”
Partea ceam mai proasta este ca intr-o lume nebuna, acel "nebun" este normal.
Trimiteți un comentariu