Fratia moldo-ucraineana mai profunda decat cea romano-romana


Stau si ma intreb: cu ce ti-am gresit noi tie, Doamne, de ne-ai fericit cu un asemenea Presedinte de tara, cu un asemenea Parlament, cu un asemenea Guvern?
Acum o saptamana si ceva scrisesem un articol pentru Centrul de Studii Est-Europene si Asiatice din Bucuresti cu denumirea "Ucraina este ingrijorata de dezvoltarea portului de la Giurgiulesti" (www.cseea.ro), unde am prezentat teama Kievului pentru dezvoltarea "Marelui Port Moldovenesc" din sudul Republicii Moldova in detrimentul celui din orasul Reni. Intamplarea face sa fiu din acea zona (unul dintre parintii mei este din raionul Cahul, iar celalalt este din orasul Reni, deci cunosc zona si problemele ei).
Ucrainenii, in fapt, isi prezentau furia pentru ca moldovenii nu vor sa le cedeze o portiune de teritoriu din apropierea satului Palanca, care apartine Republicii Moldova, dar pe care noi am fi cedat-o pentru doi km de teritoriu de pe malul Dunarii, pentru a ne face si noi un port asa mai mic, fara mari pretentii, care sa ne aduca si pe noi in randul statelor cu iesire la Marea Neagra.
Ne-am facut cu port, ne-am facut cu iesire la Marea Neagra prin Dunare, avem deja cale ferata, rute de transport de pasageri si marfuri. Ne mai facem si un terminal cerealier si gata, suntem fericiti!
Numai ca avem o probelema: nitel ne dezvoltam mai rapid decat prietenii nostri de la Est si nu prea le convine, dimpotriva ne acuza ca noi avem resurse mai multe decat ei, pentru dezvoltarea infrastructurii portuare, iar ei nu. Am ajuns sa o aud si pe asta... . Moldova se dezvolta mai rapid decat Ucraina!
Acum o sa ma intrebati: unde e problema? De ce nu iti convine Guvernarea? Parlamentul? Presedintele?
Explic.
La finalul acelui articol scrisesem ca autoritatile moldovenesti nu au reactionat in nici un fel la acuzele aduse de Kiev cu privire la rapida noastra dezvoltare in detrimentul portului din Reni si mai avem tupeul sa nu cedam si niste teritoriu pentru alti 2 km primiti prin bunavointa fratilor nostri ucraineni, care ne asigurau iesirea la Marea Neagra.
Iata ca m-am inselat: Presedintele Voronin a reactionat! Aleluia! Cel putin asa trebuia sa spun, doar ca... nu era Voronin Voronin daca nu mai debita niste prostii.
Domnul Presedinte in exercitiu in loc sa-si apere dreptul istoric asupra acelor 2 km a inceput sa se puna bine cu Kievul atentionandu-l, cu generozitatea pe care o debordeaza fata de fratii sai slavi in ultimul timp, ca Romania atenteaza la integritatea teritoriala a Ucrainei din cauza romanismului fundamentalist si agresiv (vezi articol integral http://www.jurnal.md/article/14771/).
Nene Voronin, de data asta trebuia sa le dai peste nas ucrainenilor, sa-ti aperi un drept istoric, luat de sovietici, ca ti-au fost trasate incorect hotarele, sa ii atentionezi ca nu Moldova este de vina pentru ineficienta autoritatilor ucrainene ca nu au gasit resurse financiare sa dezvolte infrastructura portuara a regiunii, sa le mai aduci aminte si de statiunile de pe malul Marii Negre la care nu iti permit accesul. ALOOO!!! De aceasta data dusmanul este de la Est nu de la Vest!!! Roaga pe cineva din PCRM sa-ti arate Nordul, Sudul, Estul si Vestul. Poate te dumereste si pe matale de unde vine pericolul, desi inclin sa cred ca nu prea se va intampla acest lucru in curand... .

Maine este 5 mai. Maine vom afla daca avem opozitie. Maine vom afla daca avem vointa sa rezistam in fata prostiei sau nu. Maine vom afla, probabil, daca cineva acolo sus ne iubeste... .

0 comentarii: